31.3 C
Constanța
marți, 9 august 2022

Mirela Pană: Nu cred în musical, decât dacă este făcut cu adevăr și performanță

spot_img

Trebuie citit

De când „apropierea” asta de Maria Tănase? Dintotdeauna sau mai de curând? Mie de exemplu nu mi-a plăcut când eram tânăr Edith Piaf, pe când acum…

Mirela Pană: N-aș numi-o apropiere. Am ascultat-o în copilărie, la petrecerile din familie. Mama a fost cea care m-a învățat „Mi-o zis mama că mi-o da”, din repertoriul Mariei Tănase. Aveam 7 ani și-l cântam pe la serbări. Peste ani buni, am avut o întâlnire cu compozitorul Temistocle Popa, cel care mi-a oferit piesa cu care am câștigat premiul de popularitate la festivalul de la Mamaia, 1998. El fusese prietenul apropiat al Mariei Tănase, și locuia în casa ei, de la Foișorul de Foc. Am fost acolo – pereții îmbrăcați în oglinzi, mobilier din lemn de cireș, piele de Cordoba, scaunul de pian oferit de Regele Mihai, executat dintr-o singură bucată, butuc de trandafir. Acolo am aflat primele povești despre Maria și despre personalitatea ei. Apoi a fost întâlnirea cu Gheorghe Parnica. Mi-a spus că am timbrul vocal asemănător. Am lucrat câteva spectacole, am avut succes. Am început să cred în această întâlnire cu Maria Tănase. Nu a fost idolul meu – am apreciat și respectat tot ceea ce a lăsat… O admir, îi datorez, m-a inspirat.

De ce a intrat într-un con de umbră/în declin muzica lăutărească autentică? Să fie de vină doar manelele?

Mirela Pană: Nu cunosc fenomenul atât de bine, dar am lucrat cu mulți lăutari, am învățat de la dl. Parnica să diferențiez stiluri lăutărești. Lăutari  tradiționali nu prea mai sunt, dar sunt copii de lăutari, de această dată școliți, cu liceu de muzică sau Conservator, care au dat muzicii lăutărești puțin aer proaspăt. Sunt familii celebre de lăutari- Albeșteanu, Budisteanu, Iordache, Cioacă, Dinicu, Ionică minune, Damian Luca, Mihalache, Miu, Năsturică, Udilă… Ei au păstrat, au conservat genul lăutăresc, genul nu a dispărut. Este accesat doar de cei ce-l cunosc și îl gustă. În fond, nu este un gen de muzică pe gustul oricui. În anii ‘80, ‘90 apare maneaua urbană, inspirată de la sârbi, turci, greci, bulgari, cu formații pe care nu le-aș nominaliza. În schimb, după 90, când apar voci de lăutari în studiouri, se schimbă criteriul valoric, se produce marele fenomen, Adi Minune și restul. Personal mie îmi plac CUM cântă, nu CE cântă…

Deci mai există lăutari autentici, adevărați?

Mirela Pană: Cred că am răspuns… Există și sunt foarte buni și dedicați genului muzical.

Ce viitor mai are teatrul muzical clasic în România? Dar teatrul de revistă? De ce nu a „prins” music hall-ul de pe Broadway și West End?

Mirela Pană: Nu știu de ce mă întrebi pe mine despre muzicalul clasic… Eu am apucat câțiva anișori, 10, la Fantasio, unde am făcut revistă și câteva încercări de muzical cu pretenții de music hall. Nu am nici o specializare sau acreditare în domeniu, doar experiența și zecile de ore în sala de balet sau canto, ca să învăț singură cum stă treaba cu tripla amenințare: actorie, dans, muzica. Viitorul nu-l intuiesc. Nu cred în musical sau music hall, decât dacă este făcut cu adevăr și performanță. Nu cred în chestii de genul „hai că și cântă puțin ,a făcut balet la grădiniță”, etc…

Marion Cotillard – Edith Piaf, Mirela Pană – Maria Tănase. E nevoie de etos, pentru a fi veridică interpretarea?

Mirela Pană: Ce comparație onorantă! Dacă ne gândim strict la cum apare etosul în antichitate, cred că da.  Prin muzică, emoția se amplifică și ființa se poate purifica moral. Da, etos, fie, dar luciditatea cu care trebuie interpretată Maria este mai puternică decât partea de etos. Nu eu, actrița, trebuie să mă pierd, ci spectatorul, ca un lan de grâu și eu vântul călduț de vară…

Ai făcut roluri memorabile în teatrul ne-muzical. Care sunt cele mai iubite? E o translație ireversibilă?

Mirela Pană: Iubite și dragi îmi sunt toate. E mult spus memorabile. Și pentru cine să fi fost memorabile? Dar, uite, le iubesc pe cele cu care m-am bătut în construcția lor. Elin – Billy Șchiopul, regia Vlad Massaci (premiul pentru cel mai bun rol secundar, festivalul de Comedie Galați), Zeul Hermes din Prometeu 22, regia Tompa Gabor.

Deja două nume „grele” de regizori… Ce muzică ascultă în mod uzual Mirela Pană? Deci nu ocazional…

Mirela Pană: Ascult orice gen muzical, în functie de stare, dar cu plăcere oricând muzică sud americană, fado, jazz, jazz manuche, musical, The Tiger Lillies…

E un reviriment al Teatrului constănțean, din care evident face parte și Mirela Pană. Se va simți și în sala de spectacol (când va fi renovată)? Pentru că există o apatie a publicului constănțean – o sală de sub 300 de locuri ar trebui să fie arhiplină și „din greșeală”, la un oraș de mărimea asta…

Mirela Pană: Cu siguranță. Un flux energetic bun – nouă prima data ne-au schimbat scutecul, că o tot comiteam și începuse să miroasă și acum așteptam lăpticul să ne facem mari… Să fim sănătoși, lumea să fie curioasă să vadă noua sală, să  avem spectacole bune și să tragem toți la aceeași barcă…

Se vorbește „cu ciudă” despre „turneele” teatrelor bucureștene, iarna… Unele spectacole, „ușurele”, chiar dacă afișele conțin nume mari. Care e percepția actorilor autohtoni?

Mirela Pană: Da. Este un flux de spectacole goale, fără conținut, făcute pentru suplimentarea veniturilor unor actori, de altfel excepționali. Dar în spectacolele acestea, actorii valoroși se FRIG RĂU. Încep. să miroasă a shaorma cu de toate…

SEAS e un eveniment așteptat la Constanța. S-a mai încercat așa ceva, în trecut? Nu vorbim de Festivalul de Teatru Antic…

Mirela Pană: Da. Be Safe, stagiune estivală 2020. Super greu, în an de pandemie. Echipă bună acum. Bravo Erwin Șimșensohn!

Ai nostalgia perioadei în care ai condus Teatrul constănțean, ca manager?

Mirela Pană: Niciodată.

- Advertisement -spot_img

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri