Dumitru Viorel Focșa, deputat AUR Constanța, a avut în intenție să sprijine comunitățile locale din județ, iar în acest sens a trimis primăriilor constănțene adrese prin care solicita să i se comunice în scris acele proiecte din UAT-ul lor care au nevoie de susținere în Camera Deputaților. Demers bine intenționat și fără vreo tentă politică, în condițiile în care adresele nu au fost trimise preferențial, în raport de apartenența la vreun partid sau altul.
Răspunsul primarului PNL din Hârșova a fost cel puțin golănesc, Viorel Ionescu apelând la un limbaj nedemn de urmașii Brătienilor. Ca și de al oricărui politician român, indiferent din ce partid face parte. Concret, primarul traseist s-a adresat deputatului constănțean cu apelative precum “javră” sau „scârbă”! Neținând cont măcar de faptul că parlamentarul constănțean a încheiat adresa către primăria Hârșova, ca de altfel către toate administrațiile locale, cu formularea “cu deosebită considerație, deputat Dumitru Viorel Focșa”.
Deputatul AUR Constanța i-a răspund primarului care s-a plimbat prin trei partide – PSD, ALDE, PNL- precizând că demersul de a sprijini în Parlament proiectele primăriilor a fost făcut doar pentru bunăstarea locuitorilor din acele comunități.
“Așa răspunde primarul mafiot PNL de la Hârșova, Viorel Ionescu, unui deputat care se interesează de bunăstarea cetățenilor din circumscripția sa.
Pentru votarea bugetului în Parlamentul României eu am făcut apel la toți primarii din județ să îmi comunice în scris acele proiecte din UAT-ul lor care au nevoie de susținere în Camera Deputaților.
Viorel Popescu, un mafiot de la PNL, un primar certat cu legea, cu zeci de dosare penale la DNA, este susținut de Filiala PNL Constanța și prin mâna deputatului PNL, Bogdan-Iulian Huțucă, președintele filialei PNL Constanța.
Bravo, domnule Ciucă! Așa construiți voi România?”, a precizat Dumitru Viorel Focșa, deputat AUR Constanța.