M-am hotărât. Îmi fac revistă! Voi ați observat vreodată cum mai toți politicienii “trec în revistă” chestii? Nu cred că am citit/auzit/văzut vreodată expresie care să fie mai penibilă de atât. Cum mama naibii treci în revistă? Care revistă? De unde cumpărăm revista aia? Ia luați de citiți doar câteva exemple de pe plaiurile noastre, tomitane, cu gardă pretoriană cu tot (aa, să nu uit să vă spun una tare cu garda pretoriană, da’ mai încolo):
– “Seara trecută, viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu , a trecut în revistă flota de utilaje pentru intervențiile pe timp de iarnă.” – Ooo, da!
– “Au fost trecute în revistă și numeroasele activități comune pe care Primăria Municipiului Constanța le-a organizat cu sprijinul partenerilor americani și români de la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”- Primăria Constanța, despre niște americani pe care i-a pupat în dos.
– “Au fost trecute în revistă similaritățile existente, tipuri de turism, specificul sezonului estival și profilul turiștilor care vizitează litoralul din România și Croația.” – Primăria Constanța, postare despre nimic.
– “În cadrul întâlnirii au fost trecute în revistă stadiul actual și perspectivele cooperării dintre municipiile Constanța și Brest – orașe înfrățite, al căror parteneriat strategic vă împlini, în 2023, 30 de ani de la înființare.” – Primăria Constanța, vizită de primar de pe-afară
– “Cu această ocazie a fost exprimată disponibilitatea părților de a statua relații de colaborare și au fost trecute în revistă perspectivele colaborării dintre cele două orașe.” – Primăria Constanța- vizită de primar de pe-afară.
– “Cred că cel mai cinstit mod de a celebra, astăzi, Ziua Națională, este trecerea în revistă, prioritară, sintetică, a proiectelor care generează dezvoltări pentru oraș și pentru cetățeni.”- Vergil Chițac – discurs de ziua națională
– “Ultimele zile ale lunii septembrie vin cu o mulțime de evenimente la malul mării. Și pentru că nu vrem să ratați niciunul dintre ele, facem acum o scurtă trecere în revistă.” – Primăria Constanța, despre nimic.
Nu-i asta cea mai tare afacere de pe la noi? Revistă! Aia de trec ăștia tot în ea!
Am mai spus-o și o repet: îmi vine câteodată să vomit la propriu când văd/citesc/aud câte o “mare veste” d-asta de îți vine s-o bagi imediat în revistă, toate porcăriile și minciunile pe care le mestecă ăștia de dimineața până seara pe nerăsuflate: vom avea un spital regional, vom avea un bazin olimpic, vom avea un parc de 300 de hectare, vom avea o legătură cu autostrada făcută de cine știe ce blondă care n-a aflat încă că Constanta (triplă cacofonie absolut intenționată) e deja legată de autostradă, toate SF-urile (a se citi ce le bese ăstora mintea și nu-i doare) pe care cel mai probabil n-o să le vedem niciodată sau cel puțin până pe la pensia mea (că unii sigur nu mai apucă să vădă minunile astea), deschidem infecțioasele, digitalizare în instituții, parcări supraetajate, un centimetru de gazon, drumuri fără o mie de guri de vizitare pe metru pătrat, lucrări care să se termine la timp, walk of fame (listă foarte scurtă și necuprinzătoare cu sforăieli).
În mai puține cuvinte, tot ce ne înfig ăștia pe gât ca la săracele gâște de ne dăruiesc foa gra-ul, absolut tot, în condițiile în care ei n-au arătat nimic, absolut nimic de când s-au cățărat în scaunele alea în afară de treceri în revistă și două panseluțe care se ofilesc înainte să plece muncitorii dintre ele că n-avem irigații și nici oameni care să se ocupe măcar o zi de ele.
Cum mama dracului să mai suporți, să mai înduri, să mai accepți să ți se servească aproape zilnic TRECERI ÎN REVISTĂ, când în realitate totul în jur pute efectiv a minciună (cuvânt care poate fi ușor înlocuit cu ce vreți voi), a impotență (DA!), a aroganță, a neputință, a sfidare, a… completați voi în comentarii. Cum?!
Ca să înțelegeți exact cam tot ce e un politician în viață, mai ales pe-aici pe la noi pe la orașul care a intrat în galeria selectă (băi, pe bune?!) a orașelor cu schimbări de gardă…. apropo, ați ascultat cum zice băiatul ăla pe finalul schimbării de gardă : muta locum!! În traducere ar suna cam așa: păsărică, mută-ți cuibul! Așa ceva…un penibil de un grotesc absolut inimaginabil, spectacol al mizeriei acoperită cu șervețele care pute, pute, pute, calcă totul în picioare (să mă ierte Eminescu).
Revin din spumele de la gură și vă dau imaginea cea mai potrivită a ceea ce primim în fiecare zi. Și fac legătura cu rețeta de astăzi. Primim gogoși! Și nuuu, nu orice gogoși, gogoși d-alea de făcea mamaia Duminica dimineața, gogoși d-alea de-i numai gaura de ele! ? Era mai simplu să le spun minciunele dar nu, la alea ce vezi aia mănânci că nu-s pufoase. Gogoșile astea sunt expresia a ceea ce trăim zi de zi. Afară-i crusta, afară-i doar imaginea aia de neprihăniți angelici care în interior nu au de fapt absolut nimic! Nimic! Înțelegeți conceptul de nimic? Nu știu dacă m-am făcut complet înțeles, repetați după mine: ni-mic!
Hai cu gogoșile, că ne-am enervat destul.
Ingrediente:
– 500 g. faină
– 2 gălbenușuri
– 350 ml lapte
– 2 pliculețe zahar vanilat
– un praf de sare
– coajă de lămâie – mie nu-mi place, puteți foarte bine și fără ea
– 1 lingură zahăr – sau două, să fie ceva mai dulci.
– 30 g drojdie proaspătă sau 10 g drojdie uscată
– 10 g zahăr pudră vanilat
– ulei pentru prăjit
Cum se fac gogoșile pufoase:
1. Se amestecă drojdia zahărul și cu laptele cald (cam la temperatura corpului) și se lasă cam 6-8 minute, până face spumă. Apoi se bate cu gălbenușurile și cu 300 g faină în mixer.
2. Se adaugă sarea, zaharul vanilat, coaja de lămâie (sau nu) și toată făina care a rămas. Se frământă până se transformă într-un aluat elastic.
3. Se lasă la dospit cam 30 min. Cantitatea relativ mare de drojdie raportată la cantitatea de făină îl va ajuta să crească repede.
4. După ce a crescut, aluatul pentru gogoși pufoase se întinde pe un blat cu faină, fără o grijă deosebită la formă, gros de un deget.
5. Se decupează în forme rotunde cu o formă specială sau o cană, așa făcea mamaia.
6. Important, după ce le-ați tăiat, se mai lasă la dospit pe blat sau tavă, masă, acolo unde sunt încă 10 minute. Ca să iasă gaura aia mișto din mijloc.
7. Se încinge bine uleiul și se pun gogoșile în uleiul fierbinte, iar focul se dă pe mic. Se întorc și pe partea cealaltă și când devin aurii se scot pe șervețele.
8. După ce s-au scurs, se presară cu zahăr pudră vanilat cât sunt încă fierbinți.
Treabă simplă gogoșile astea și sunt absolut delicioase, servite cu un sos de vanilie ca să mai ieșim din gemuri și dulcețuri sau cu un coulis de vișine cu migdale sau cu ce vreți voi.
Am o rugăminte, o cerință de fapt: luați-vă timp, faceți gogoșile astea, pudrați-le cu zahăr și priviți-le. Apoi muscați. Apoi priviți-le din nou. Faceți o legătură mentală cu tot ce vedeți în jur. Atât. Apoi continuați să savurați gogoșile că-i păcat de ele, n-au nicio vină ele. Aaa, și încă ceva! Când mai citiți o trecere în revistă faceți-o sul și metaforic înfigeți-le-o (dacă nu știai cum se scrie asta nu prea ai ce căuta pe aici) în metaforicul dos în care îi doare de tine/noi. Pentru că merită ca în reclama aia la niște cosmetice de-ți iau mirosul de pește cu mâna.
Pahar de prosecco rece lângă. Nu știa mamaia cu prosecco, da’ suntem în 2022! Adică mai e puțin! Puțin și vine….Ziua Victoriei! Și se așterne un zâmbet…
Săptămâna viitoare ne întoarcem la ce ni-i drag… mâncarea dobrogenilor de toate națiile!
Av. Emil Mihail TATU
