M-am abținut până acum să comentez episodul kafkian, în care polițiști locali de la Constanța au ridicat dintr-o parcare PRIVATĂ (deci nu de pe domeniul public) mașina unor persoane cu dizabilități. Sau cu nevoi speciale, nu „handicapați”, cum i-a descris Primăria Constanța într-un comunicat.
În primul rând, asta din cauza relației mele întortocheate cu instituția în cauză – nu mai reiterez episodul, devoalez doar că, la vremea respectivă, actualul șef al Poliției Locale Constanța (atunci doar adjunct) mi-a dat dreptate dar… asta e. În al doilea rând, că părerile au fost împărțite. Am să încerc o opinie combinată.
Înțeleg că toată confuzia (ca să folosesc un eufemism) a pornit de la faptul că în parbrizul mașinii era postat un abțibild sau o piesă de plastic, de genul celor care pot fi cumpărate de oricine de la Dedeman – un semn binecunoscut, cu un scaun cu rotile, albastru, stilizat.
Aha!, și-au zis polițiștii locali (din care unul, o duduie). Nu e legitimația oficială, eliberată de Primăria Constanța sau cine le eliberează, ci o chestie pe care o poate pune oricine în geam. Ca semnele ale cu „Bebe on board”. Și, hai cu ridicarea mașinii!
Dacă îi ducea mintea mai departe de șlițul pantalonilor, admițând că în geam nu era ceea ce trebuie, puteau să bată mai departe: ia să vedem dacă legitimația există într-adevăr, în baza noastră de date! Dacă nu, contravenția ocupării unui loc rezervat unor asemenea persoane ar fi fost înlocuită cu o infracțiune: uzurpare de calități, fals, chestii gen. Dar s-au repezit ca rața la muci și au aplicat prima sancțiune, cel mai ușor de constatat, dar cea mai usturătoare pentru bieții oameni, nevinovați.
Dar ceea ce depășește cadrul confuziei și al prostiei și trece în domeniul nemerniciei e momentul în care femeia, în scaun cu rotile, a apărut în parcare. Atunci, cei doi „polițiști” (nu pot fără ghilimele) ar fi trebuit să se agite, să transpire, să roșească de rușine și să încerce să dreagă busuiocul, nu să se lase filmați, ca maimuțele la grădina zoologică. În loc de asta, masculul s-a proptit pe picioarele din spate, a-ncercat să sugă burta și să ascundă gușa, într-o postură de superioritate care e psihanalizabilă, în vreme ce femeia-polițist dădea roată, evident stânjenită.
Aici e toată cheia inerpretării episodului. Faptul că dintotdeauna – încă de pe vremea sinistrului șef de la Locală Szekely și a viceprimarului Babu, supra-șef – li s-a spus că sunt mici Dumnezei, că n-au mamă, n-au tată și că tre să aplice litera Legii, nu spiritul ei. Ca să vezi spiritul ei, tre să judeci, ceea e peste poate. Și că nimic nu li se poate întâmpla, dacă sunt reclamați. Ba, dimpotrivă: ei au sindicat și pot da ei în judecată instituția. E-adevărat: Poliția Rutieră este sublimă pe bulevarde (pe străzi de cartier, ce să mai zicem…) dar lipsește cu desăvârșire și le-a lăsat locul liber acestor înlocuitori nereușiți, care nici n-au jurisdicție pentru contravențiile în trafic, în mișcare, ci doar în staționare. La mal. Curios e că au competențe pe domeniul privat (parcarea de la centrul comercial Tom fiind pe terenul lor, cu acte), nu numai pe cel public. Curios, de-a dreptul.
Cert e că cele întâmplate vor avea două efecte posibile, contrare: fie îi vor timora prea tare pe micuți și nu-și vor mai face nici treaba pentru care-s plătiți, fie vor ignora – ca și șefii lor – cele întâmplate și vor face în continuare trăznăi, cum ne-au tot obișnuit.
Din această dilemă nu putem ieși – am zis.
