Spectacolul „Trilogia belgrădeană” este o coproducție a Facultății de Arte
din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, prin Centrul de Cercetare
științifică și creație artistică „Euxin”, și a Teatrului de Stat Constanța, primele
două reprezentații fiind programate marți, 11 aprilie și miercuri, 12 aprilie,
începând cu ora 19:00, la Sala Studio a Teatrului de Stat Constanța.
Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.
„Trilogia belgrădeană” este un spectacol de licență al tinerilor studenți
actori, proiect coordonat de regizorul Erwin Șimșensohn, directorul Teatrului
de Stat Constanța, care este, totodată, asistent universitar la Facultatea de Arte a
Universității „Ovidius” din Constanța. Spectacolul se înscrie în programul
Teatrului de Stat Constanța „Debut la TSC”.
Distribuția este compusă din: Lucian Prasti, Octavian Mateiciuc,
Sorina Toma, Georgiana Oancea, Roberto Savu, Alexandru Babă,
Romulus Samfiroiu, Gabriel Roșu – Studenți în anul al treilea la Actorie în
cadrul Facultății de Arte de la Universitatea Ovidius, clasa Daniela Vitcu și
Erwin Șimșensohn, actrița Denisa Todireanu și Theodor Șoptelea, actor al
Teatrului de Stat Constanța. Scenografia este semnată de Lăcrămioara
Dumitrașcu, artist plastic la Teatrul de Stat Constanța, lighting design-ul de
Alexandru Bibere, iar sound design-ul, de Alexandru Popa și Eduard Lupu.
„Trilogia belgrădeană” de Biljana Srbljanović este o piesă în trei acte, ce
explorează viața emigranților din fosta Iugoslavia, care ajung, din cauza
războiului fratricid ce a macinat propria țară și a situației economice
dezastruoase, în toate părțile lumii. Oamenii sunt forțați să-și părăsească țara și
să-și croiască un alt drum în viață, ceea ce ne aduce aminte de actualitatea
războiului de la granițele României. A fi emigrant presupune, în primul rând, o
luptă continuă cu tine însuți, după care o luptă pentru a reclădi un trai decent din
punct de vedere social și financiar. Cei mai mulți emigranți se confruntă cu stări
emoționale negative – anxietate, frică, neliniște, dor de casă, panică și depresie.
Prin această trilogie, din păcate atât de actuală astăzi, Biljana Srbljanović
explorează modul în care războiul și politica au influențat viețile oamenilor de
rând din Serbia anilor ’90, și cum aceștia încearcă să supraviețuiască plecând
dintr-o societate instabilă și în continuă schimbare, în speranța găsirii unui nou
drum.
„Trilogia belgrădeană” de Biljana Srbljanović coproducție Teatrul de Stat și Facultatea de Arte
