În urmă cu un an jumate, poate și mai bine, planetei i-a cășunat pe noi și s-a hotărât să ne termine, cam cum am terminat-o noi într-un timp relativ scurt, comparativ cu vârsta ei, a planetei.
Și noi am reacționat, într-un reflex de autoapărare, căutând un remediu. Am găsit ceva, nu se știe cât de bun – urmează să vedem. Și planeta a re-reacționat, aproape imediat! Și-a intensificat campania, îmbunătățindu-și arma, și-așa destul de sofisticată, față de cele încercate în molime anterioare: tulpini noi (mai multe!) și mai agresive.
Probabil că vom mai umbla și noi la vaccin… Dar mi se pare că escalada continuă și nu se va mai opri. N-aș avea curajul să pariez pe cineva. Dar mi se pare evident că cel mai inteligent și mai puternic nu suntem noi, omenirea, nici pe departe.
Un secol și ceva de industrializare forțată a făcut mai mult rău decât toate dezastrele naturale – incendii de pădure, inundații, meteoriți, cutremure. Goana după tehnologie a secătuit resursele dar, mai rău, a poluat după principiul „otrăviți fântânile, dați foc holdelor”. Principalul avertisment al celor care aveau să poarte stigmatul de „ecologiști” s-a referit aproape exclusiv la grija generațiilor viitoare, nicidecum la o posibilă răzbunare a planetei. Cine e ea?! Are conștiință, gândire articulată, putere de reacție? Se pare că are.
Ceea ce era previzibil. Dezvoltarea speciilor – dincolo de teoriile evoluționiste sau, dimpotrivă, creaționiste – arată o „judecată” și o logică, impecabile. Totul se leagă, totul are un rost, totul se armonizează. În afară de noi, specia umană, distrugătorul absolut.
„Petrecerea” continuă.
