8.4 C
Constanța
sâmbătă, 25 ianuarie 2025

Lungoci: este din ce în ce mai evident că ai noștri constănțeni s-au RADICALIZAT!

spot_img

Trebuie citit

Lucian Lungoci, deputat PSD Constanța, a constat, cu amărăciune, că cei 90% dintre constănțeni care sunt creștin ortodocși au uitat că această religie însemnă iubirea aproapelui. La acest moment există multă ură: din partea celor care susțin  dărâmarea Bisericii „Izvorul Tămăduirii”, dar și din partea celor care se opun.

“Între 85 și 90% dintre constănțeni sunt creștin ortodocși. Creștin ortodoxia înseamnă iubirea aproapelui, așa după cum a propovăduit Iisus Hristos. Cel care, din iubire față de oameni, s-a jertfit pe cruce! 

Constat cu amărăciune că ai mei concitadini au uitat acest lucru, iar ura existentă la acest moment se manifestă și de o parte și de cealaltă.

Și de cea care susține dărâmarea Bisericii „Izvorul Tămăduirii”, biserica de pe trotuar după cum este “botezată” de unii, dar și de cei care se opun ca un sfânt altar să fie pus la pământ de un buldozer. Indiferent de culoarea sa…

Primii aruncă cu găleți de lături în preoți – în general – și în IPS – în special – de parcă aceștia au scos lăcașul de cult de sub sutană și l-au înșurubat acolo. Ca să fiu bine înțeles, nu cred că toate fețele bisericești sunt icoane de pus la închinat, oameni fiind și ei, dar de aici până la a-i face hoți și mincinoși la grămadă este o distanță prea mare…

Ceilalți amenință cu descinderi în forță, afișând un limbaj și, uneori, un comportament de un extremism dus dincolo de limitele bunului simț politic și nu numai. Este dreptul lor să apere o biserică, dar bine ar fi să o facă având în mână Biblia și nu steagul de partid…

Este din ce în ce mai evident că ai noștri constănțeni s-au RADICALIZAT.

Și mai grav este și că reprezentanții administrație publice locale sunt RADICALIZAȚI

Este momentul ca această situație să se încheie! Cu atât mai mult cu cât este legată, se recunoaște au ba, de creștin ortodoxie. Cu atât mai mult cu cât, place au ba, este vorba despre respectarea legii.

 Refuz să cred că nu se poate găsi o soluție! Chiar nu se poate identifica o modalitate de intrare în legalitate? Și dacă nu mai este loc de așa ceva, chiar nu mai există în acest municipiu un loc în care poate fi relocată Biserica „Izvorul Tămăduirii”. Un loc care să nu fie un trotuar…

Dacă nu se va ajunge, totuși, la o soluție rezonabilă, nu-mi mai rămâne decât să spun: Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac! Nici unii, nici ceilalți…”, a transmis Lucian Lungoci, deputat PSD Constanța. 

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri