Unităţile administrativ-teritoriale limitrofe zonelor de frontieră pot încheia între ele acorduri
de cooperare transfrontalieră cu structuri similare din statele vecine, în condiţiile legii. Iniţiativa unităţilor administrativ-teritoriale de a coopera şi de a se asocia cu unităţi
administrativ-teritoriale din străinătate, precum şi de a adera la o asociaţie internaţională a unităţilor administrativ-teritoriale va fi comunicată, prin intermediul primarilor, respectiv al preşedinţilor consiliilor judeţene, ministerului cu atribuţii în domeniul afacerilor externe şi ministerului cu atribuţii în domeniul administraţiei publice.
Astfel, s-a propus aprobarea Acordului de principiu pentru începerea demersurilor necesare înfrățirii Comunei Băneasa cu Comuna Krushari din Bulgaria. Proiectul de acord de înfrățire și cooperare va cuprinde programe comune culturale, sportive, de tineret şi educaţionale, turism, colaborare transfrontalieră, protecţia mediului înconjurător, apărare civilă și siguranța persoanelor, agricultură și dezvoltare locală, stagii de pregătire profesională şi alte acţiuni care contribuie la dezvoltarea relaţiilor de prietenie, inclusiv finanţarea acestora.
Primarul comunei Băneasa, Coliș Paul, a fost mandatat pentru începerea demersurilor necesare înfrățirii Comunei Băneasa cu Comuna Krushari din Bulgaria, să semneze, în numele și pe seama Comunei Băneasa, Acordul de înfrățire și cooperare între Comuna Băneasa, județul Constanța, România și Comuna Krushari din Bulgaria.
Proiectele discutate pentru prima faza de colaborare vor include:
1. Proiect de amenajare a 2 locații turistice în zona Canaraua Fetii și în zona
Rezervației de mufloni din Neguren i(activități de cazare, alimentație publică,
activități de agrement și recreere etc.)
2. Proiect de creare a unui centru pentru situații de urgență care include dotarea cu
autospeciale și utilaje pentru intervenții în situații de urgență.
3. Proiect pentru calificare-recalificare a forței de muncă pentru a facilita accesul pe piața
muncii în zona de graniță.