Pe această cale doresc să aduc la cunostințacetățenilor, cu sprijinul instituțiilor media, urmatoarele informații pe care le consider de interes public.
De când am fost ales președinte al Consiliului Județean Constanța, am fost contactat de persoane cu functii de decizie din instituții publice / societăți comerciale /companii nationale, prin care mi s-a adus la cunostintă că li s-au solicitat, prin diverse forme (e-mail, telefonic, verbal), în numele meu, diferite servicii sau sume de bani.
Fată de cele prezentate ,am rugămintea ca nimeni,NICIODATA, să nu dea curs unei solicitări care eludează legea, sub pretextul că aceasta ar veni din partea mea. Eu nu fac astfel de solicitări, iar dacă personal doresc informații sau ajutor în rezolvarea problemelor cetățenilor din județ, solicit pe cale oficială, prin intermediul instituției pe care o reprezint.
În speranța că veți decide să dați curs solicitării mele de a populariza aceste informații, vă mulțumesc anticipat.
PREȘEDINTE CONSILIUL JUDEȚEAN CONSTANȚA
FLORIN MITROI