11.4 C
Constanța
sâmbătă, 7 decembrie 2024

Lucian Lungoci: La mulți ani, Dobrogea! La mulți ani, Dobrogeni!

spot_img

Trebuie citit

Se împlinesc astăzi 143 de ani de la reîntregirea spațiului românesc prin revenirea Dobrogei la Țara Mamă.

Pământul unde marele Imperiu Roman a dat piept prima oară cu Nemuritorii Geți sub conducerea neînfricatului Dapyx, pământul care a auzit primele cuvinte în limba română ”Torna, fratre”, pământul unde au slăvit pe Dumnezeu și au sfârșit în Martiriul Sângeros zeci de creștini de la începuturile Dreptei Credințe adusă pe meleagurile Dobrogei de însuși Sfântul Apostol Andrei, pământul NICIODATĂ PĂRĂSIT de români, chiar și în secolele în care a devenit un ținut lăsat pradă jafului, focului și nesfârșitelor războaie.

Se împlinesc 143 de ani de când, după aprigele jertfe ale Armatei Române în fața redutelor de la Plevna și Smârdan, s-a născut o Nouă Dobroge, a tuturor celor pentru care a devenit ACASĂ, indiferent de #religie și #etnie.

Se împlinesc 143 de ani de când mesajul domnitorului Carol I a trecut Dunărea și a pătruns în inimile Dobrogenilor. Astăzi, mai mult ca niciodată, suntem un model pentru Europa, prin modul în care am păstrat și valori și tradiții culturale, alegând să prețuim și să cultivăm ceea ce ne unește: dragostea de oameni și de viață.

La mulți ani, Dobrogea! La mulți ani, Dobrogeni!

Deputat Lucian LUNGOCI

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri