Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a fost anunțat de DNA că a încetat urmărirea penală în dosarul în care era acuzat, fără nicio dovadă, de luare de mită.
E vorba despre dosarul DNA, comandat de adversarii săi din PNL – local și central – și instrumentat politic, în care procurorii susțineau că Mihai Lupu ar fi primit de la un om de afaceri mai multe foloase necuvenite, necuantificate până în prezent, „constând în furnizarea de plante decorative și ornamentale precum și lucrări de amenajare și irigare a grădinilor”!?
Se dovedește încă o dată, prin graba cu care PNL „s-a delimitat” de președintele CJ că lucrurile erau stabilite cu mult înainte. În sensul că PNL dorea mai demult să facă loc unui alt candidat la alegerile locale viitoare, care „are oi mai multe și mai cornute”. Numele vehiculate de mai bine de un an – deși PNL avea un șef al Consiliului Județean care chiar făcea treabă, spre deosebire de primarul-păcălici al Constanței – au fost pe rând Florin Mitroi de la Valu Traian, prefectul Cosa și primarul Scupra de la Ovidiu.
În momentul de față, când Mihai Lupu a fost exonerat de ridicolele acuzații („a primit plante ornamentale”!), PNL rămâne fără un om politic de valoare, care a performat în trei ani de mandat, iar primarii din județ – indiferent de culoare politică – pot confirma. Mihai Lupu nu iese din politică, va continua, iar un PNL cu 14-16% în județul Constanța va trebui să o ia chiar de la zero.





