Sunt ani de când nu mai pot să-l „diger” pe Andrei Pleșu, oricât de mult l-am iubit înainte. Așa cum nu mai pot să văd filme cu Will Smith (mitocan) sau Mel Gibson (antisemit)…
În primul rând, datorită duplicitarismului și limbajului politic. Autorul cărții „Despre Îngeri” – sau„ Despre ingineri”, cum o mai cereau unii în librării – este un om de (foarte) dreapta, cu vederi intransigente în ce privește stânga, dar a fost și consilier prezidențial al sinistrului Traian Băsescu. Din toate aceste considerente, nu pot fi de aceleași păreri cu marele filozof. De Liiceanu nu vă mai zic, c-am mâncat de dimineață…
Cunoscându-i simpatiile, îmi e totuși ușor să recunosc pe net, din ce i se atribuie, ce e real și ce e făcătură. Cum e cazul recent al unui text, în care ar înfiera Austria. Bursier și premiat în repetate rânduri de Germania, Elveția și Austria, n-avea cum să aibă o reacție indignată. Textul care circulă e următorul:
„Tupeul Austriei este incredibil… Vor amânare 3 luni. Știți de ce 3 luni? Pentru că în 2023 se ridică (anulează) licența dacă OMW nu începe investițiile în platoul Neptun.
Iar OMV nu are bani. Și nici de gând!
E un fel de: „ne ridicați licența, nu pupați Schengen”. Ce mizerabili. Șantaj de tip interlop. E șantaj la drumu’ mare!
Trebuie înțeles că ceea ce face Austria este un act de război. Acest aspect de agresiune hibridă trebuie demascată pe toate canalele la îndemână! Austria încearcă sa jefuiască România prin „operațiune specială economică”. Alături de cârtițele și supușii federați de la București. Mai abitir decât rușii!
Andrei PLEȘU
Țara a ajuns proprietatea privată a unor derbedei.
“Faptul că sunt român e, totuși, o pură întâmplare. Nu o regret, dar nici nu mi-o pot pune la butonieră. Pot doar spera să valorific atât cât pot șansa aceasta „genetică”, să nu-mi fac de râs locul nașterii și concetățenii, să mă port frumos cu limba română și, vorba lui Constantin Noica, să povestesc și altora câte ceva despre „partea noastră de cer”.
Dar privesc în jur. Ziarele sunt pline de politicieni aflați în urmărire penală sau foarte aproape de ea. Unii sunt vechi „înțelepți” de partid, care au făcut ani, de-a rândul, „jocurile” de la vârf, cu dexteritatea discretă a unor eterne și impenitente eminențe cenușii. Alții sunt juriști, adică inși care încalcă legile cu extremă competență. Pe unul din ei l-am auzit tunând și fulgerând, în campanie, împotriva hoților care sărăcesc patria, după care, iată, e chemat să justifice, împreună cu soția sa,averi de milioane de euro. Grupurile „infracționale” sunt trans-partinice: dintr-odată, vezi aliniați în boxa acuzaților și pesediști și peneliști și pedeliști și băsiști și anti-băsiști. Afacerile creează solidarități inefabile, diferențele de tabără politică sunt simple mofturi. Numai noi, prostimea, credem că asistăm la mari lupte ideologice. În realitate, mulți dintre cei care mimează, pe scenă dușmănia, „se descurcă” eficient, uniți, subteran, în cuget și simțiri. (…)
Gazetele și posturile de televiziune au devenit, și ele, un soi de trupe de comando, cu misiuni de lichidare și propagandă. Moderatorii au ceva între milițieni, procurori și vecine de bloc. Invitațiile la diverse „talk-show”-uri se fac, pare-se, pe bază de „abonament”. Aceiași inși, cu aceleași păreri, prestează tenace, fără exces de imaginație, în teritoriul aceleași, previzibile obediențe.
Când nu se face politică, se organizează chermeze deșucheate, în care câteva fete cu buze de știucă își valorifică abundent posteriorul, în timp ce câțiva băieți de comitet fac glume în doi peri. Peste tot, numărul VIP-urilor care nu știu românește și gândesc intermitent e în creștere. Atmosfera generală e de bălăcăreală groasă, de îmbrânceală zglobie sau sângeroasă, de suspiciune, de mârlănie. Președintele face dezvăluiri învăluite, primul ministru zâmbește șugubăț, după modelul „șmecherul clasei”, alegătorii intervievați recunosc că, dacă sunt plătiți, votează cum trebuie, îl vor pe Ceaușescu sanctificat și cred că Hitler (spre deosebire de Băsescu) își iubea țara.”
Din start se vede clar că primul paragraf, cel subliniat, nu-i aparține. Iar cel între ghilimele, dacă e al domniei sale, este despre cu totul altceva. Ceea ce a apărut în Dilema Veche, autentic, sună cam așa:
„Dincolo de pagubele inerente deciziei austriece pentru statutul României, trebuie să luăm notă și de pagubele colaterale ale acestei decizii pentru ambianța politică autohtonă. Toate instinctele „patriotice“ locale sînt isterizate, în varianta lor cea mai rudimentară. Sîntem victime eterne ale veneticilor, sîntem umiliți, jefuiți, colonizați de forțe obscure, marginalizați de mai-marii lumii. Numai cine nu vrea nu ne încalecă. Dar ne vom răzbuna! Ne furați pălăria? Vă furăm și noi șosetele! Jos cu băncile austriece, jos cu pîrtiile de schi austriece, jos cu șnițelul vienez, cu Franz Kafka și cu Wittgenstein! (…) Una peste alta, mulțumim Austriei că ne ajută să înțelegem cum se cuvine eroismul AUR-ului nostru strămoșesc, patriotismul nostru anti-european, virtuțile noastre dacice.”
Cam atât, despre o falsă știre și despre un „adevărat” patriotism.
