Exact când, exasperat, dezarmat și demoralizat, decisesem să nu mai scriu sau să vorbesc vreodată despre administrația locală a orașului Constanța, s-a produs apoteoza unor mandate, catastrofale prin acțiune, comunicare și rezultate.
În fața unei primării ciocoiești și a unei mase de cetățeni amorfi și lipsiți de reacție civică – votanți sau nu – ce să faci, să strigi în deșert? Chiar și în rândul breslei, am rămas doar câțiva critici… Atunci, cui prodest?
S-a ajuns aici din mai multe motive. Aș începe în mod aleator cu atenția nemeritată pe care o parte a mass media a continuat să i-o arate acestui primar trufaș și incapabil, în loc să-l izoleze COMPLET, doar pentru a face o îndoielnică audiență. N-am să insist – unii au prins și contracte de publicitate cu regii și societăți subordonate municipalității.
Apoi, după un mandat catastrofal, în care Chițac a patronat executarea – PROST – a proiectelor aparținând exclusiv lui Decebal Făgădău (inclusiv finanțările obținute), acei puțini constănțeni care au ieșit l-a vot l-au preferat din nou. Motivele? În primul rând, PROSTIE, lipsă de informare și un ciocoism de dreapta, specific Constanței, care are o ură ancestrală (uneori justificată) pentru stânga politică. Apoi, strâns legat de primul motiv, ABSENȚA ALTERNATIVEI. Partidele politice, în frunte cu principalul competitor, PSD, au aruncat în luptă candidați caraghioși, caricaturali. În cazul PSD, ambiții personale și meschine au făcut ca varianta Făgădău să fie exclusă. Ar fi câștigat, cel mai probabil.
Nu în cele din urmă, DEZINTERESUL. Patru ani din primul mandat al lui Chițac, cei mai mulți și-au strigat exasperarea, furia și indignarea pe la colțuri, pentru un oraș făcut praf. Pentru ca, aceeași majoritate să stea acasă la alegerile locale și să-i lase pe amețiți să-l aleagă pe același edil-catastrofă, individ lipsit de inteligență și abilități de comunicare.
Astăzi, cu greva CTBus, TOȚI locuitorii orașului primesc ceea ce merită. Și cei care l-au votat, și cei care au stat impasibili acasă. Nu încercați să dați vina pe cei de la societatea de transport în comun – ani de zile au fost MINȚIȚI, duși cu zăhărelul și bulversați de conduceri puse de primar, după chipul și asemănarea lui. Adevărații profesioniști au fost îndepărtați, pentru a pune yes-mani, care să nu-i iasă din cuvânt primarului. Toți cei goniți au spus același lucru: „nu se poate lucra cu ĂSTA!”.
Ce se va întâmpla după ce, inevitabil, va trece și greva asta? Absolut NIMIC. Chițac va continua să trăiască în bula lui, nu se va sfătui și nu se va întâlni cu nimeni – nici măcar cu consilerii locali, cu care refuză să se vadă face to face la ședințele de consiliu local. Proiectele lui vor trece pe bandă rulantă, cu complicitatea interesată a PSD și AUR.
Pentru restul cetățenilor, sănătate la neamuri. Mergeți cu Bolt!




