15.4 C
Constanța
marți, 13 mai 2025

Cine are zile scapă în țara condusă de Iohannis și Cîțu, Cioloș și Voiculescu!

spot_img

Trebuie citit

Premierul nu este icoană de închinat, președintele nu este mântuitorul nației

Lucian Lungoci, deputat PSD Constanța, consideră că nominalizare lui Dacian Cioloș ca și premier interimar “”nu a fost făcută pe bune”, singura dorință a președintelui Klaus Iohannis fiind să aibă guvernul său. Cu Florin Cîțu în frunte!

“În România PNL-istă este din ce în ce mai greu de suportat incompetența ministerială păstorită de Cîțu și îngăduită, cu prea multă nonșalanță, de președintele Iohanis.

Un președinte care în loc să stopeze criza politică, o adâncește pe zi ce trece, asistând impasibil la momentele penibile în care Dacian Cioloș, crezându-se chiar premier desemnat, își pregătește echipa guvernamentală pentru votul  de încredere în Parlament.

De parcă ar putea cineva să își lase nădejdea în indivizi și individe precum Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, personaje sinistre care au băgat în colaps sistemul sanitar în plină pandemie și, mai mult decât atât, prin incompetență și indiferență se fac vinovați de moartea a sute de români.

Nu că premierul ar fi icoană de închinat în această privință! Nici pomeneală, a asistat și a susținut cu nerușinare toate manevrele prin care Voiculescu și Mihăilă au nenofrocit sistemul de într-o perioadă în care românii au avut nevoie, cu disperare, ca acesta să funcționeze.

Nu că președintele Iohannis ar fi fost- sau este – mântuitorul românilor! Nici vorbă de așa ceva, în condițiile în care, între două lovituri cu crosa de golf, a lăsat țara să ajungă unde este acum: în criză economică, socială, sanitară, și politică!

Acum când explodează facturile, o iau razna prețurile la orice, firmele mici și mijlocii pun lacătul pe ușă, iar cele mari abia răsuflă! Acum când vârstnicii se uită cu jale la cupoanele de pensii nemajorate, întrebându-se cu groază din ce își vor plăti întreținerea! Acum când în 24 de ore mor cel puțin 300 români răpuși de COVID, pentru că nu mai există paturi libere al ATI, dar nici medicamentele esențiale împotriva acestui virus! Acum când oamenii mor arși de vii în spitale, iar 88% dintre bolnavii de cancer, înregistrați în 2019, au murit în 2020, din cauza închiderii spitalelor decise de ministrul USR-ist al Sănătății!

Acum când o adunătură de incompetenți cerșește ajutor internațional, când din mormanul de banii împrumutați cu dobânzi exorbitante ar fi putut să achiziționeze tot ce era necesar pentru atenuarea efectelor valului 4!

Ce-a făcut președintele Iohannis în acest timp? Și-a mângâiat pe creștet liberal guvernul său, chiar dacă acesta a adus populația în pragul disperării, și a fost agent electoral pentru Cîțu

Ce face, la acest moment, președintele Iohannis? Orice ca să aibă, în continuare, guvernul său!

Că doar nu crede cineva că nominalizarea Cioloșului a fost făcută pe bune!

S-avem rezon, singura poftă a lui Iohannis este guvernul său. Cu Cîțu în frunte …

Cât despre români, cine are zile scapă în țara condusă de așa zisa dreaptă!”, a transmis Lucian Lungoci, deputat PSD Constanța.

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri