S-a întâmplat să fiu la Paris de Săptămâna Mare a catolicilor. De fapt, de Pesahul evreiesc, dar nu prea știau ei asta… Mi-am făcut urări în ivrit cu un grup de evrei religioși pe stradă, iar ei mi-au răspuns surprinși, mai ales că eu eram deghizat în boschetar care străbătea capitala franceză pe jos, ca nebunu’. În schimb, doi tineri obișnuiți, dar cu kipa pe cap, au refuzat să-mi răspundă. Dar am luat-o pe arătură.
Cert e că io credeam că săptămâna de dinainte de Paști e și la ei ceva special. Mai ales noaptea de Înviere. Aiurea. Lumea pare a fi ocupată cu alte, dar cu totul alte chestii. Sâmbătă seara am cinat cu un prieten francez. L-a întrebat unde petrece Paștele – în seara aia sau măcar a doua zi, în Duminica Mare. S-a uitat la mine ca la maimuțe.
Nici la televizor n-am avut mai mult noroc. În ciuda grilei infecte a mai tuturor hotelurilor din lume (poate cu excepția celor de 5 stele, da’ n-am de un’ să știu…), aveam vreo 20 de canale franțuzești. NIMIC altceva, iar bulgarii se văd și la ei cu purici. Doar pe un singur post a fost, pe la opt seara, o slujbă… de la Monaco. De la Vatican, nexam.
Am căutat disperat și Robertpowelul lui Zeffirelli – m-aș fi mulțumit chiar și cu partea a doua. Decât… Nici o șansă. Comedioare, panaramă, talk showuri, alegeri. Sunt prea ocupați și prea curioși să afle cui îi vor pune coaroana de spini duminică, de Paștele ortodox: tot lui Macron sau Șoșoacăi de la ei, madam LePen. Zici că sunt surioare!?
Oricum ar fi, eu le doresc succese.