FEDERATIA PATRONATELOR din INDUSTRIA OSPITALITĂȚII (FPIOR) anunță constituirea Grupului de lucru pentru schimbarea metodologiei învechite si incorecte de plată si repartizare a remunerațiilor către Titularii de drepturi de autor, în funcție de utilizarea reală!
Corina Martin, Secretar General FPIOR ; “ Operatorii din HORECA suportă, de ani la rând, nerespectarea prevederilor legale actuale (comunicarea publică de opere muzicale se gestionează in continuare colectiv, deși prevederea legală, contrară prevederilor europene, a fost abrogată încă din ianuarie 2019!!!), si s-au saturat sa tolereze ignorarea totală a legislației europene (chiar și după ce CJUE a confirmat o prevedere extrem de clară din Directiva 2001/29, în România utilizatorii sunt, în continuare, obligați să achite remunerații pentru simplul fapt că dețin orice fel de echipament și fără ca organismele de gestiune colectiva sa faca dovada ca în locații a fost difuzata muzica sau opera audiovizuale!
Practic, în România a continuat, nestingherită, nesocotirea totală a hotărârilor Curții Europene de Justiție, pe acest subiect!”
Federația Patronatelor din Industria Ospitalității, Asociatia Correct, FIHR – Federatia Industriei Hoteliere din România si HORA au stabilit, in premieră, de comun acord cu organismele de gestiune colectivă si asistați de Cabinet de Avocat Robert BUCUR, o metodologie care să ofere utilizatorilor transparență, condiții cinstite și tarife proporționale cu gradul real de utilizare”
Cele mai importante propuneri sunt :
– plata doar pentru camerele ocupate;
– plata doar pentru opere audiovizuale acolo unde se utilizează acestea (în prezent, contrar hotărârii CJUE în Cauza C-147/19, metodologiile prevăd plata, în cazul deținerii unui televizor, și pentru fonogramele care fac parte deja din aceste opere audiovizuale);
– plata proporțională cu repertoriul utilizat (spre exemplu, dacă repertoriul de opere audiovizuale sau de prestații artistice în domeniul audiovizual a fost comunicat de televiziunile retransmise în camere doar în proporție de 10% din totalul comunicărilor, nu putem fi obligați să achităm întreaga valoare a remunerației)
– organismele de gestiune colectivă trebuie să fie transparente, conform legii, în relația cu utilizatorii și să pună la dispoziția acestora repertoriul pe care îl reprezintă, în cazurile de gestiune colectivă extinsă, facultativă sau pe bază de mandat special
– lipsa obligativității de plată atunci când proprietarul unui spațiu (restaurant, sală de evenimente, etc.) pune la dispoziția clienților doar locația și asigură serviciile de servire a mesei sau a băuturilor (în prezent, proprietarul este obligat la plata remunerațiilor pentru trupa sau DJ-ul contractat de terți la evenimente)
– plata să se facă pentru perioada reală (în acest moment, dacă activitatea de comunicare publică începe în data de 30 sau 31 a lunii, se datorează plata pe întreaga lună!)
– comunicarea de date pentru repartizarea cât mai corectă a sumelor încasate (în prezent, toate sumele încasate merg într-un ”fond comun” care, mai apoi, se împarte după o serie de criterii subiective care nu au legătură cu utilizarea reală).
Practic, propunerea noastră este ca utilizatorul să ofere informații exacte despre ceea ce a utilizat sau, în lipsa acestora, să indice posturile de radio sau televiziune cel mai des utilizate)
– obligativitatea informării utilizatorilor asupra obligației de plată și emiterea facturii fiscale pentru perioada curentă (în acest moment, ogc-urile emit facturi pe pentru perioade de acum 2 sau 3 ani)
– plata remunerației compensatorii după utilizare (anumite remunerații sunt ”compensatorii”, adică titularul de drepturi nu se poate opune comunicării publice însă, DUPĂ ce aceasta a fost realizată, trebuie compensat). În acest moment, absolut toate ogc-urile cer banii în avans, chiar înainte cu o lună de perioada comunicării publice.
– aplicarea dobânzii legale pentru neplată sau întârziere la plată (în acest moment legea plafonează aceste penalități însă o serie de instanțe au dat soluții pe baza metodologiei, obligând utilizatorii la plata unor penalități de 0,1 sau 0,5% pe zi de întârziere și pentru perioadele de după modificarea legii, 4 aprilie 2022)
– obligativitatea ca procesele verbale să fie semnate de un martor și să existe înregistrări audio-video cu echipamente omologate (în prezent, inspectorul ogc-ului întocmește un proces verbal care să-i folosească personal și asociației pentru care lucrează, fără nicio dovadă)
– tarifele propuse de noi sunt, în cazul unităților de cazare, pe cameră (în prezent, marea majoritate a metodologiilor prevăd un tarif unic pentru unități de cazare de la 1 la 50 de camere, ajungându-se la situațiile absurde în care unii utilizatori plătesc de 50 de ori mai mult ca alții).
Una dintre cele mai importante modificări propuse este metodologia unică pentru întregul domeniu HoReCa (în acest moment există 5 metodologii cu condiții și tarife diferite, multe dintre ele nefiind cunoscute de utilizatori)….!
Continuăm sa lucram pe acest proiect, până la corecta reașezare a tarifelor si condițiilor de aplicabilitate!
Breasla Cârciumarilor Brașoveni Asociatia Patronala RESTO Constanta
Organizația Patronală Horeca Transilvania Organizația Patronala Horeca Sibiu
HORETIM Timisoara Asociatia Ospitalitatii Bihor
Asociatia Horeca Arges Asociatia Horeca Oltenia
HoRe Ca’n Maramu Asociatia Patronala HOTRECC Iasi
Asociatia Patronala Eforia Turistica Asociatia Patronala Costinesti