-0.6 C
Constanța
luni, 17 februarie 2025

A fost semnat contractul de finanțare aferent proiectului „Construire Corp nou – Departament Sănătatea mamei și copilului”

spot_img

Trebuie citit

Cea mai mare valoare finanțată din istoria Consiliului Județean Constanța!

Pe 20 aprilie, la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” din
București, în prezența autorităților centrale, a fost semnat contractul de finanțare aferent proiectului
“Construire Corp nou – Departament Sănătatea mamei și copilului”, edificiu medical ce va avea în
componenţă secțiile de Obstretrică-Ginecologie, Neonatologie, Pediatrie și Chirurgie-Ortopedie
pediatrică. Valoarea totală a proiectului este de 175.186.704,94 Euro, cu TVA inclus, și va fi finanțat prin
PNRR, precum și din fondurile proprii ale Consiliului Județean Constanța. Noua clădire va dispune de
350 de paturi, dintre care 232 de paturi pentru spitalizare continuă, 79 de paturi pentru spitalizare de zi și
39 de paturi pentru ATI. De asemenea, vor fi construite două blocuri de operații: unul pentru obstetrică-
ginecologie, cu cinci săli de operație, și unul pentru chirurgie pediatrică, cu patru săli de operație.
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu asigură constănțenii, în special mamele
din județ, că acest proiect va fi realizat:
“În ultimii 30 de ani constănţenii au avut parte doar de promisiuni, intenţii, poze cu terenuri,
dar nimic concret pentru dezvoltarea infrastructurii de sănătate a județului Constanța. 2023 este anul
în care, la Constanţa, va începe construcția unuia dintre cele mai mari edificii sanitare din România,
Departamentul ”Sănătatea mamei și copilului”, ce beneficiază de cea mai mare valoare finanțată din
istoria Consiliului Județean. Prin ridicarea acestui spital, practic, li se va face dreptate constănțenilor,
dar mai ales va fi îndeplinit un drept fundamental al cetăţenilor, dreptul la sănătate și la servicii
medicale de calitate. Acest nou corp medical va fi locul în care mamele și copiii îşi vor găsi alinarea,
sprijinul, dar mai ales vor beneficia de tratament medical la cele mai înalte standarde.
Dincolo de cifre, de statistici sau demersuri birocratice, sunt fericit pentru acest moment, aș
putea spune, istoric, pentru Constanța. Sunt fericit pentru viitoarele mămici din Constanța, pentru
copiii și nepoții constănțenilor, pentru care trenul la București nu mai trebuie să fie prima opțiune.
Totodată, este un moment istoric și în privința colaborării între administrația locală și cea centrală.â


Vreau să mulțumesc echipei mele din Consiliul Judetean Constanța pentru profesionalism, implicare și
dedicare, vreau să le mulțumesc constănțenilor pentru răbdarea pe care au avut-o și nu în ultimul rând
echipei guvernamentale pentru conlucrarea excelentă pe acest proiect. Din acest moment, vă asigur
dragi constănţeni că generațiile din Constanța, pentru următorii 50 de ani, vor fi în siguranță. Mergem
înainte încrezători! Doamne ajută!” – Mihai Lupu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa.

Investiția va fi realizată în două etape, proiectarea urmând să dureze 9 luni, iar execuția
lucrărilor, 26 de luni. Estimăm că noul spital va fi funcţional până în anul 2026, oferind servicii medicale
de calitate pentru mame și copii din întreaga regiune, dar şi pentru turiştii care sosesc anual pe litoralul
românesc.

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri