13.4 C
Constanța
luni, 9 decembrie 2024

Succes al participării Universității Maritime din Constanța la Erasmus Day

spot_img

Trebuie citit

În perioada 14-16 octombrie 2021, Universitatea Maritimă din Constanța a participat la cea de cincea ediție a #ErasmusDays, alături de câteva mii de organizații și instituții din Europa și din întreaga lume. Astfel, a fost organizată expoziția de fotografie, ”Erasmus – my chance”, în Recepția Universității Maritime din Constanța.

De asemenea, au fost postate în social media: galerie foto: https://www.facebook.com/media/set?vanity=universitateamaritima&set=a.4035860379853097video:

https://fb.watch/8I-7UR-98t/  

și pe site-ul instituției academice:

https://www.erasmusdays.eu/event/erasmus-my-chance-photo-exhibition/, diferite materiale legate de proiectele și mobilitățile desfășurate până acum.

”Am fost în Polonia la Gdynia Maritime University-Poland. A fost o experiență extrem de plăcută și utilă. Am cunoscut foarte mulți oameni, cu personalități diferite”, a declarat Andreea Ungureanu, studentă la UMC.

”Am plecat în Lituania, în orașul Klaipeda. Oamenii erau foarte deschiși, mai ales studenții, iar profesorii foarte înțelegători. Dacă am avut nevoie de ajutor, cu orice ne-au sprijinit”, a subliniat Robert Coman, student UMC.

Conducerea instituției îi încurajează pe tineri să călătorească și să își facă stagiul de practică la universitățile maritime străine pentru a căpăta experiență. Acest lucru îi pregătește pentru viitoarea carieră și îi ajută să creeze legături între mediul economic și cel universitar. Mai mult, programul Erasmus îi susține financiar pe întreaga perioadă a călătoriei: „(…)aceste legături nu sunt simple legături, ci ele sunt legături materializate printr-un suport financiar consistent și studenții și absolvenții sunt mult degrevați de acest aspect financiar, fiind parte a programului Erasmus. Programul Erasmus este un program de suport al acestui trend de pregătire practică””, a declarat prof. univ. dr. ing. Cornel Panait, președintele Senatului din cadrul Universității Maritime din Constanța.

”Programul Erasmus poate fi șansa ta, dacă nu treci pe lângă ea, așa cum simbolic am intitulat expoziția de anul acesta. Aceste mobilități oferă o altă perspectivă și un know-how necesar cercetării academice, precum și dezvoltării de proiecte organizaționale.  Sunt experiențe extraordinare, în cadrul cărora ai șansa să cunosti o altă cultura, să împărtășești un alt stil de predare și de viață, să legi prietenii cu tineri sau studenti străini, să te dezvolți personal și profesional”, a precizat Dr. Vasilica ONOFREI, specialist Relații Publice al Universității Maritime din Constanța și coordonator instituțional Erasmus.

***

          Universitatea Maritimă din Constanța oferă pregătire în domeniul transportului maritim și în domenii conexe – inginerie economică, tehnologii și sisteme de telecomunicații, ingineria și protecția mediului în industrie, energetică.

          Pe plan internațional, UMC a asumat un rol activ în asociațiile de profil, dezvoltând relații de cooperare și consultanță cu entitățile relevante din domeniul maritim.

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri