„Nu voi vota guvernul propus de premierul desemnat!”
Lucian Lungoci, deputat PSD Constanța, este ofensat de maniera în care premierul desemnat vrea să o implementeze, din nou, pe Ioana Mihăilă la Ministerul Sănătății. În opinia lui Lucian Lungoci, Dacian Cioloș a făcut această desemnare fără rușine, fără strângere de inimă, fără pic de empatie față de milioanele de români condamnați să se infecteze cu un virus ucigaș, doar pentru că Ioana Mihăilă nu a avut bunul simț ministerial să achiziționeze teste COVID.
“Nu m-ar fi interesat numele miniștrilor din cabinetul cu care Dacian Cioloș vrea să ajungă în fața Parlamentului României, în condițiile în care șanșa acestuia să treacă de votul senatorilor și deputaților tinde spre 0. Așa cum a fost și guvernarea Cioloșului în 2016!
M-a șocat, însă, personajul propus la Sănătate, minister de care, în plină pandemie, depinde viața românilor!
M-a ofensat de maniera în care premierul desemnat vrea să o implementeze, din nou, pe Ioana Mihăilă. A făcut-o fără rușine, fără strângere de inimă, fără pic de empatie față de milioanele de români condamnați să se infecteze cu un virus ucigaș, doar pentru că Ioana Mihăilă nu a avut bunul simț ministerial să achiziționeze teste COVID.
Nu din bani scoși din visteria statului, ci cu 4,7 milioane de euro, bani aprobați și puși la dispoziție de Comisia Europeană! Cu acești bani, s-ar fi organizat testarea pe scară largă, pentru identificarea și izolarea din timp a persoanelor infectate.
Zeci de mii de cazuri noi de infecții COVID-19 puteau fi evitate, iar România nu ar fi ajuns la stadiul la care este acum: pe podiumul statelor UE în materie de infectare cu Covid!
Și pe această individă, din indolența căreia au murit oameni, ne-o propune Cioloș la Ministerul Sănătății? Aferim Cioloșule, iar vrei să ne îmbolnăvești cu Ioana Mihăilă!?
Nu voi vota guvernul propus de premierul desemnat!
Nu pot să acord încredere unui cabinet din care face parte un personaj a cărei incompetență criminală a dus mortalitatea în România la o rată uriașă! Nici dacă, așa cum infantil ( ca să nu spun altcumva) ați anunțat, poate vă rupeți gâtul și scăpăm de voi!
Stați liniștit, domnule Cioloș! Nu vă veți frânge grumazul sub povara guvernării! Nu veți ajunge la Palatul Victoria, ci la urne. La alegeri anticipate, singura soluție pentru ca România să nu mai aibă parte de de-alde Ioana Mihăilă!”, a transmis Lucian Lungoci, deputat PSD Constanța.