Pe la sfârșitul lunii decembrie a anului 2019, deputatul USR Cluj, Emanuel Ungureanu, anunța fericit pe Facebook: „Beuran, fostul consilier prezidențial al lui Iliescu a dat foc unei paciente (…) pe care a operat-o în data de 22 decembrie!” În aceeași zi, mai pe seară, întrebat de mine despre eveniment, prof dr. Mircea Beuran, îmi declara: „Nu eram în sală și deci nici în echipa operatorie când a avut loc incidentul. Dovezile sunt cum nu se poate mai clare: camerele de supraveghere video ale spitalului, plus protocoalele de terapie intensivă și cel chirurgical. Îl dau în judecată fără discuții!”
Ce dacă doctorul Mircea Beuran nu era vinovat de nimic? Ministrul sănătății de atunci, dr. Victor Costache, un bebică imberb, tefelist de rit liberal, roz-bucălat în obrăjori, l-a demis rapid, la începutul lunii ianuarie 2020, de la șefia Secției Clinice de Chirurgie III, a Spitalului Clinic de Urgență București. Fix doi ani mai târziu, judecătorii Curții de Apel București aveau să decidă definitiv în favoarea doctorului Mircea Beuran, în procesul intentat Spitalului Floreasca. Aceștia au hotărât că medicul trebuie repus în funcția de șef de secție, iar spitalul trebuie să îi plătească salariu pe doi ani, plus ceva despăgubiri. (…)
După ceva mai bine de doi ani, zilele trecute, o altă instanță i-a tras USR-istului Emanuel Ungureanu basca pe ochi. În primă instanță, judecătorul Andrei Buliga de la Tribunalul Giurgiu l-a achitat pe doctorul Mircea Beuran, în dosarul în care procurorul DNA, Marius Daniel Pata, îl acuzase de mită. Motivul achitării? Unul cât se poate de clar, mai clar decât atât nici nu se poate: „Fapta nu există”. Repet: fapta nu există! Pentru un procuror, un asemenea verdict este ca și cum i-ar trage cineva pantalonii în jos, cu tot cu indispensabili, într-un vagon de metrou, la o oră din vârful traficului. Cam la fel, și pentru USR-istul Emanuel Ungureanu. Atâta doar că Ungureanu este obișnuit, nu pare să-l mai deranjeze. (…)
Sunteți în stare, domnul Emanuel Ungureanu, să-i cereți scuze doctorului Mircea Beuran, pentru toate minciunile și manoperele cu care ați intenționat să-l distrugeți profesional și uman? Sunteți în stare să le cereți iertare multelor sute, către vreo o mie, de pacienți pe care nu i-a putut opera timp de doi ani? Sunteți în stare să le cereți scuze cetățenilor români, pentru faptul că au fost nevoiți să-i plătească salariul din urmă, pe doi ani, plus despăgubiri, pentru că niște tefeliști înfometați erau încurcați de doctorul Beuran?
Pe bune, sunteți în stare?
Mirel CUREA
Întregul articol, AICI.