Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), atrage atenția Primăriei Constanța că înființarea Organizației de Management a Destinației este nulă, pentru că nu s-au respectat prevederile legale. Consiliul Director, reprezentat prin președinte dr. ing. Dragoș Răducan, a trimis o scrisoare deschisă primarului Vergil Chițac, în care îi atrage atenția asupra problemelor OMD-ului, două mai exact, iar una dintre ele se referă la banii colectați din taxe speciale de primăriei. De altfel, potrivit FPTR, până și statutul este ilegal:
„Consideram ca Statutul aprobat prin HCL nr 478/31.10.2022 contravine prevederilor legale in vigoare si din urmatoarele motive:
1) statutul O.M.D. se aproba de catre Adunarea Generala a Asociatilor – membriii fondatori, Consiliul Local putând aproba prin Hotarare un proiect de statut;
2) sumele colectate din taxele speciale pentru promovare turistica nu pot fi considerate cotizatii anuale ale Primariei Municipiului Constanta la O.M.D. Mamaia – Constanta. Va informam, ca statutul aprobat prin HCL nr. 478/31.10.2022 nu poate produce efecte, si nu este opozabil asociatilor Organizatiei de Management al Destinatiei Mamaia – Constanta, acesta urmand sa fie aprobat in urma dezbaterilor de Adunarea Genarala a Asociatilor, cu votul tuturor membrilor fondatori. (…)
Stimate Domnule Primar, cunoscând indeaproape efortul dumneavoastra personal, in constituirea O.M.D. local si acceptul ca sa virati in totalitate sumele aferente taxelor speciale de promovare turistica catre OMD, va rugam insistent si respectos sa dispuneti masuri de verificare a celor prezentate si in consecinta anularea partiala a HCL nr. 478/31.10.2022.
FPTR singura federație reprezentativă (atestată prin hotărâre de instanță, definitivă) la nivel de ramură turism, organizație reprezentativă la nivel național pentru sectorul turism conform Legii 62/2011 a Dialogului social, afiliată Confederației patronale UGIR.”
Întregul articol, AICI.