11.4 C
Constanța
sâmbătă, 7 decembrie 2024

Gâlceava ne-înțelepților cu lumea

spot_img

Trebuie citit

Se pare că virusul va învinge. Parametrii de ură, intoleranță, ipocrizie, abuz și absurd au crescut exponențial în aproape toată lumea.

Adevăratul efect pandemic. Pe seama bolii, a tratamentelor și a vaccinurilor se reașează prietenii, dușmănii, interese, restricții, acte și fapte. De la nivel inter-personal, până la relațiile inter-state.

– Nu există un tratament unic, certificat medical și sigur 100%!

– Nu există un vaccin unic, certificat medical și sigur 100%!

Cu toate acestea, disputele sunt din ce în ce mai aprige, iar poziționările tind spre extreme. Apar brusc adversarii ireconciliabili. Au altă opinie „impostorii”, conspiraționiștii”, „nebunii”, „ticăloșii” și lista poate continua.

Pe fondul acesta, alienările, aberațiile comportamentale și doctrina intoleranței se amplifică cu o rată de răspândire și de contagiozitate pe lângă care orice virus e o glumă. Foarte curând ne vom „apăra” sănătatea cu normele corectitudinii politice, ne vom trata cu interdicții și sancțiuni și ne vom vaccina cu rescrierea istoriei și cu dogmatizarea trecutului. Patul lui Procust va deveni obligatoriu, iar coada la noua prăpastie Kayda va depăși lungimea Ecuatorului! Credința va fi considerată noua boală, iar zidurile noua izbăvire. Noii tribuni vor vorbi exaltat, vor anima „armatele de adepți” și-și vor contabiliza zilnic cripto-beneficiile.

Dumnezeu era Adevărul și Adevărul era la Dumnezeu. Cândva. Acum, „adevărul” se târguiește pe tarabe. Ceva din plastic și cauciuc de care trag toți și care ia cele mai bizare forme. Victorie! Aplauze și ovații!

Șerban NICOLAE

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri