Nuuu, nu există așa ceva! Am mai găsit o rețetă pur românească! Sau cel puțin așa îmi pare în momentul ăsta. Ține de identitatea noastră, ține de fiecare “acasă” al fiecăruia dintre noi, e cu câte bordeie atâtea salate orientale! Și noi, ca niște proști ce suntem că alt cuvânt n-am găsit, o denumim exact așa cum nu merită!
Îi spunem ca fraierii “orientală” fară să știm de ce! Probabil ne-am fandosit cândva pe la mijlocul fierberii cartofilor și ne-am gândit noi că măslinele alea grecești sunt cumva orientale, sau ceapa sau ouăle. Cum așa ceva? Salata noastră “orientală”, de ne-am obișnuit aiurea să-i spunem așa, nu are nimic, dar absolut nimic oriental în ea. Tata, când eram copil (și cred că și acum) îi spunea “orientată”, cum probabil vă mai alintați și unii din voi. Pentru că i se potrivește mai bine numele de orientată decât ăla de orientală. De fapt orice alt nume i s-ar potrivi mai bine decât ăsta pe care-l are acum.
Până și site-uri de rețete de pe-afară o denumesc, țineți-vă bine de salată, “romanian oriental salad”. Noi, nu, nene, noi o facem doar orientală. E clar că n-am fi fost noi primii care să amestecăm ceapa cu cartofi și cu măsline și niscaiva ouă da’ ceva mai ubicuu prin casele noastre mari sau mici e greu de găsit. Păcat că n-am ajuns, că nație, să stabilim cumva oficial și că asta e o salata românească, și să-i dăm locul acolo unde-l merită, în cărți! Pentru că dacă vă uitați în cărți, n-o să găsiți salata orientală! În afară de Nicolae Olexiuc Colea, descoperit de Păstorel pe la Casa Capșa, nici măcar Sanda Marin n-o cuprinde în „Biblia”noastră gastronomică. Dragul de el, Radu Anton Roman o are, el știa ce-i place poporului.
O să găsiți pe net o referire la Nicolae Bacalbașa dar tind să cred că e greșită, eu n-am găsit în cartea lui rețeta orientalei. Pe cale de consecință (cum o fi calea consecinței?), nu avem o rețetă clară iar denumirea de orientală n-are legătură cu nimic! Știm că baza e din cartofi, ceapă, măsline, ouă. De-aici încolo, orientala e chiar la liber, e versatilă, e cum vrea ea să fie, e cum vrei tu să fie. Și poți să-i spui orientală doar pentru că are ceapa, măsline și cartofi. Greu de scris o rețetă de salată orientală pentru că risc să dau naștere unei polemici. Și cum mie îmi plac polemicile, hai să vă împărtășesc rețeta de orientală cu care am crescut eu, orientala mea!
Ingrediente:
– Cartofi – surpriză, nu? Da, pentru salata orientală sunt recomandați cartofii roz, sunt mai denși, își păstrează mai ușor forma chiar și fierți, ca să nu iasă piure oriental!
– Măsline – aici e la alegerea fiecăruia, dar eu am crescut cu alea negre, neapărat colosale.
– Ceapă – în copilăria mea, ceapa roșie era mai greu de găsit, așa că ceapa normală e ok
Până aici e ca peste tot, baza orientalei. De-aici încolo putem sa ne și jucăm puțin.
– Salată verde – da, salată verde, dar salată verde cu textură moale. Tot cu salată verde o are și Radu Anton Roman. Așa că nu-i chiar de nicaieri.
– Sare, piper;
– Ulei, oțet. La ulei, m-aș orienta (observați jocul de cuvinte, e inteligent) către un ulei de floarea soarelui presat la rece, gustul de floarea soarelui e pregnant și va oferi gust și profunzime salatei.
Simplu de făcut:
1. Cartofii se fierb în coajă, în apă cu sare, multicică. Simplu, nu? Dar dacă ne-am juca puțin și am pune în apa de fiert și un mănunchi de rozmarin, oare ar trece prin coaja cartofilor? Da, eu cred că da, hai să punem și puțin rozmarin în apa de fiert, vedem noi ce iese. Rozmarinul e clasic pe cartofi, așa îi dăm doar o notă, subtilă, o atingere delicata. Cartofii o să se curețe mai ușor dacă sunt tăiați pe circumferință superficial cu un cuțit, doar cât să treacă de piele, pardon, coajă.
2. Ouăle se fierb și ele în coajă. Tari. Simplu, nu? Da, dar dacă am fierbe ouăle doar aproape tari? Am avea un gălbenuș semi fluid, n-am mai avea nevoie de maioneza, nu, Tavi Baloi? Sau e tot cum spui tu, „viața fără mayo e pustiu”?
3. Măslinele nu se fierb. Măslinele sunt măsline. Simplu, nu? Dar dacă am face cum mi-a propus Tavi Baloi, un twist și am alege măsline (se găsesc ușor) care să fie deja infuzate cu chilli sau cu alte arome, sau am merge la drum cu măsline kalamata? Alea roșii. Fără sâmburi. Se modifică puțin aromele, dar în direcția bună.
4. Ceapa se taie felii subțiri. Simplu, nu? Dar dacă am ține ceapa după ce am tăiat-o într-un amestec de oțet, zahăr și sare vreo oră? N-am pregăti-o mai bine pentru întâlnirea cu cartofii? Și mă gândesc chiar mai departe…dacă o parte din ceapă am carameliza-o cât sa nu pierdem textura cepei crude dar sa dăruim salatei incă puțină profunzime?
5. Salată verde. Da. Salata verde, ruptă pe loc, și amestecată cu toate celelalte cât timp cartofii sunt încă fierbinți. Da, aici e varianta de salată orientală pe care eu o stiu, în care sunt “acasă”. Pentru mine salata orientală e o salată călduță, poate chiar caldă de-a binelea.
6. Sare, piper, ulei, oțet. Totul se amestecă bine dar nu exagerat de viguros, ouăle tăiate în sferturi sau jumătăți ar trebui să rămână vizibile.
Variante, opțiuni. Hai să ne mai jucăm încă puțin
Prima: pește afumat sau orice alt fel de pește. Cel mai rar am întâlnit peștele în salata orientală, așa că de principiu nu prea are ce caută în salata asta. Dacă îi pui pește, îi dai altă denumire, e cam prea departe de casă. Sau te mândrești și îi spui tot orientală. Spunea însuși Radu Anton Roman: „Unii, de la altă şcoală şi de pe altă stradă europeană, îi pun salatei de cartofi şi peşte afumat sau conservat în ulei, dar atunci e cu totul altceva, în altă geografie.”
A doua: castraveți murați. Aici e dublă dacă împărțim castraveții în murați în saramură și murați în oțet. Alegeți, jucați-vă. Tăvi Baloi propune o maioneză în care să fie incluși castraveți murați băgați, introduși în blender, practic o pastă de ardei murați cu maioneză.
A treia: tarhon. Tot Tavi Baloi propune puțin tarhon ținut în oțet care să ofere un after-taste (ăsta e ultimul gust pe care îl simți pe limba după ce înghiți)
A patra: fulgi de chilli. Da, de ce nu?
A cincea: roșii uscate, tăiate fin. Merge pe linia Mediteranei de unde vin măslinele.
Constat la final că salata orientală poate să ofere versatilitate, poate să fie interpretată și reinterpretată în mai toate felurile posibile și cu toate astea nu se regăsește nimic oriental în ea. Aici trebuie sa rezolvăm împreună dilema. Îi păstram numele sau îi spunem “salata noastră de cartofi despre care în mod greșit se spune că e orientală”? Mai știți unii din voi cum la un moment dat Prince (eternul rival al lui Michael Jackson care e pe insulă cu Elvis) s-a gândit că nu mai vrea să-l cheme așa și și-a spus „artistul cunoscut anterior ca Prince”? Ei bine, așa trebuie să facem noi cu salata orientală, să o redenumim, să o reinventăm puțin, atât cât să fie ce e de fapt, o salată-fel principal născută și crescută în bucătăriile românilor, a carei identitate trebuie, da(!!) trebuie să ne-o asumăm și însușim.
E salata noastră, a tuturor, e o mie de salate în una singură, e momentul să o ridicăm din anonimitatea notorie în care se scaldă și să o punem acolo unde merită.
Vine el și momentul ăla în care să ajungem la o rețetă clară, unanimă, bătuta în cuie pentru posteritate, în văzul tuturor, să ne mândrim cu ea, să mergem pe stradă cu cate un bol de salată de-asta de mână! Să Facem un festival al salatei ăsteia? Să spunem: uite, asta e salata noastră! Bucurați-vă de ea, scăldați-vă în lumina ei!
Voi cum faceți salata cunoscută anterior că salată orientală? Care e secretul vostru pentru salata asta? Oricare ar fi secretul, încercați și varianta mea, cu salată verde și cartofii calzi!
Av. Emil Mihail TATU
