Cei care în anii ’70-‘80 mergeau spre Râmnicu Vâlcea prin Pitești se minunau cum în orașul lui Dobrin erau atât de multe sensuri unice. A fost unul dintre primele orașe sistematizate inteligent din România.
Nici ne se putea altfel. Orașul era traversat zilnic de mii de mașini, în absența ocolirii care abia în ultimii ani a apărut, ca prelungire a autostrăzii, dar numai până la ieșirea spre Câmpulung Muscel și Sibiu. Deci precedentul exista.
Sensuri unice și stâlpișori
În ultimii doi ani de mandat al fostului edil a-nceput lucrarea și la Constanța. Sensuri unice – în principal bulevardul Tomis, dar și pe străduțe, prin cartiere. Dacă e să mă întrebați pe mine, nu s-a început de unde trebuie. S-a făcut în Piața Chiliei – cartier exotic, cu trafic minor – și nu s-a făcut tot, între magazinul Tomis și bulevardul Mamaia – străzile Lahovari, Siretului și celelalte, înguste ca dracu’. Dar – ghinion – n-am fost eu consilier al primarului.
Și s-a făcut și pe străduțele de lângă Brick – iertat fie-mi, că nu știu cum se numește cartierul. Și s-a ajuns și pe strada Dumitru Marinescu, cunoscută de constănțeni drept „strada care trece prin fața Marvimex”.
Ceea ce s-a întâmplat acolo, mi se pare simptomatic pentru tot ce s-a întâmplat recent în Constanța. E și unul dintre motivele pentru care – după mine – fosta administrație a pierdut alegerile: confuzia și șovăiala. Într-o bună zi – dar nu neanunțat! – Dumitru Marinescu a devenit stradă cu sens unic, dinspre Brick, spre strada Eliberării. Cu locuri de parcare pe ambele părți. Scandal, dărmălău, revolte! Că nu se poate, că să moară mama, că avem afaceri în zonă!? În realitate, niște crâșme nenorocite, cu scaune pe trotuar.
Și primăria a cedat și s-a sucit! A scos sensul unic, dar a desființat locurile de parcare, a pus semne de oprirea interzisă (deci nici vorbă de staționare!) și a pus… stâlpișori! Stâlpișori, îndrăgiți atât de mult de locuitorii orașului! Și s-a reinstaurat bulibășeala.
Pentru că, ghici ce?! Nu s-a mai parcat pe trotuare, din cauză de stâlpișori, ci pe stradă, în fața bodegilor! Iar strada nu mai e cu două sensuri decât în acte – e la „mica-nțelegere”: treci tu, că după aia trec eu. Și câte-un „morții mă-tii” în barbă. Ce Poliție Locală?!? Nimeni nu-i deranjează pe cei care staționează aici, cu orele! Locuri de parcare nu mai sunt dar, hei, avem trotuare! Goale!
Chiar am întrebat o dată, acum vreo trei ani, chiar pe cine trebuie, DE CE AVEM NEVOIE DE TROTUARE PE AMBELE SENSURI, pe străzile cu mari probleme de parcare? De ce nu se amenajează unul dintre ele ca locuri de parcare? Un exemplu bun e și strada Unirii, între Institutul Meteo, de la ieșirea spre bulevardul Mamaia, la Pescărie, până la strada Zorelelor, unde Unirii devine sens unic și are locuri de parcare pe ambele părți (bună treabă, serios. Bună treabă). Și care e plină de mașini pe AMBELE trotuare. Iar oamenii merg pe stradă. Un singur trotuar protejat de stîlpi ar fi fost suficient.
Nu mi-a răspuns nimeni. Cu atât mai puțin îmi va răspunde acuma.