13.4 C
Constanța
joi, 17 aprilie 2025

„Primarul Constanței are dubii referitor la Ion Antonescu!”

spot_img

Trebuie citit

Ultimul număr (februarie) al publicației lunare, cu distribuție națională pe print, „Realitatea Evreiască” deschide prima pagină cu scandalul declanșat de cerbicia primarului Chițac într-o chestiune, nu sensibilă, ci de-a dreptul incendiară.

„Întrucât  legea  interzice  promovarea  cultului  persoanelor  vinovate  de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, edilii comunei ilfovene „1 Decembrie” au schimbat numele străzii „Ion Antonescu” în strada „Biruinței”, decizia Consiliului Local fiind adoptată în 29 ianuarie cu nouă voturi pentru, toate din partea consilierilor PNL.

Nu la fel stau lucrurile la Constanța, unde primarul Vergil Chițac (tot PNL) a refuzat să ia aceeași decizie, pretextând că „Ion Antonescu are parte de evaluări diverse, chiar contradictorii, polemici şi controverse”, și că pentru a evita „abordările amatoriste” este necesar să își spună părerea cetățenii și mediul academic, după cum se arată într-un comunicat transmis de Institutul „Elie Wiesel”!

„Edilul ar trebui să știe că nu există nici o controversă în privinţa rolului pe care Ion Antonescu l-a avut în elaborarea şi punerea în aplicare a politicii de stat care a dus la exterminarea a cel puţin 280000 de evrei români şi ucraineni şi a peste 11000 de romi”, se arată în documentul citat, care precizează că „Ion Antonescu a fost jude-cat şi găsit vinovat de crime de război în 1946”. INSHR a trimis încă din 2014 mai multe  adrese  primăriei  constănțene, „prezentând  situaţia  de  ilegalitate  în care  se  găseşte  instituţia  condusă acum de domnul Chiţac. Este cu atât mai sfidătoare poziţionarea lui Vergil Chiţac,  cu  cât  acesta  aparţine  unei formaţiuni  politice  care-şi  preţuieşte trecutul  democratic”,  se  mai  spune în  același  comunicat,  care  conchide că „opiniile edilului nu ţin loc de lege”.

Precizăm că din 2016, Comisia de Atribuire de Denumiri a Județului Constanța  a  avizat  favorabil  proiec-tul de hotărâre a Consiliului Local de schimbare a denumirii străzii „Mareșal Ion Antonescu” în „Contraamiral Horia Măcellariu”. Probabil că edilul din Constanța  simte  nevoia  să  aibă,  la primăria pe care o conduce, o comisie care să-i avizeze părerile și obligațiile, ca să nu mai aibă vreo răspundere, nici  măcar  pe  aceea  de  a  respecta legea!  Ambasadorul  Israelului  în  România,  David  Saranga,  a  declarat  că a  aflat  cu  „stupoare  și  dezamăgire despre afirmațiile recente ale Primarului Constanței” și l-a invitat pe Vergil  Chițac  să  viziteze  Yad  Vashem „pentru  o  cunoaștere  aprofundată  a atrocităților comise la ordinul lui Ion Antonescu împotriva evreilor din Ro-mânia”,  adăugând  că  nici  „criminalii  Holocaustului”, nici „simpatizanții mareșalului Ion Antonescu, ai Mișcării Legionare”, nici „cei care instigă la ură nu trebuie tolerați în societate.”.

Semnează Alexandru Marinescu.

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri