22.4 C
Constanța
duminică, 20 aprilie 2025

De ce proliferează justiția „cu dedicație”? Ev. Zilei

spot_img

Trebuie citit

Își mai poate reveni justitia după lunga perioadă în care a fost doar un instrument al statului paralel? Mai pot românii spera la o judecată corectă, atunci când se află în căutarea dreptății?

Jurnalistul Dan Andronic a observat, în preambulul emisiunii că cel mai ciudat lucru legat de justiție românească este „lipsa de predictibilitate”, precum și „lipsa de logică” a soluțiilor date de legiuitori în foarte multe cazuri.

Alistar: E o tară ascunderea sub preș

Principala problemă din cauza căreia românii nu mai au încredere în justiție provine, în opinia lui Victor Alistar, din faptul că nu există o practică unitară în instanțe. Deși procedurile prevăd să se prioritizeze analiza unitară a cauzelor obiective existente în dosar, mulți oameni ai legii recurg la interpretare. E vorba de o atitudine defectuoasă, adoptată de prea mulți magistrați, de ascundere sub preș.

Legile se fac sub oblăduirea destinatarilor

Pe de altă parte, toate problemele care afectează dinamica justiției au drept cauză o mentalitate foarte eronată, a mai observat invitatul. Foarte mulți magistrați se consideră deasupra statului, deși magistratul este mai degrabă un precursor al statului în relația cu justițiabilul.

„Foarte mulți magistrați consideră că sunt puterea în stat. Nu e adevărat. Judecătorul e un precursor. A mai fost un element, lipsa de disciplină juridică. Justiția este un serviciu public. Din păcate legile se fac sub oblăduirea destinatarilor, sunt centrate pe lucrătorii din sistem. E nevoie de o reformă profundă (…) Mai este un element, tot de mentalitate, uitați-vă la discursul politic, la cum se fac legile cu oblăduirea destinatarilor. Sistemul de justiție e centrat pe lucrătorii din sistem”, consideră membrul CSM care reprezintă societatea civilă în acest organism.

Magistratul, deasupra legii?

O altă problemă de sistem, care din nefericire se răsfrânge asupra contribuabilui, este și faptul că magistrații nu pot fi trași la răspundere în cazul deciziilor care se consideră ulterior a fi erori judiciare. Deși există acțiuni care vizează răspunderea magistratului, există și asigurări profesionale, în realitate despăgubirile sunt suportate tot de bugetul de stat. „Reacția sistemului a fost să nu răspundem niciodată. Răspunde tot contribuabilul”, a conchis Alistar.

Întregul articol, AICI.

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri