La ghena de gunoi, o tanti cu un căruț mă roagă să-i dau ei pet-urile, pentru că le duce la un centru de colectare și mai face un ban. Îi zic să aștepte puțin, pentru că sunt tocmai la fundul sacului și mă apuc să arunc pe rând în tomberoanele colorate pe categorii: sticla, hârtia, cartonul.
„Aaa, dar matale le arunci separat?”
“Păi așa se face corect. Fiecare tip de deșeu în containere separate de hârtie, plastic, sticlă.”
„Degeaba faci matale, dacă ceilalți nu fac…”
Stop joc.
Propoziția asta este cea care ucide din fașă orice încercare de progres și evoluție către civilizație, în țara asta. În combinație desigur cu „Ce rost are?”, cu „Ce, eu sunt mai prost?!” și cu „Să facă Primăria, că de-aia plătim impozite”.
O țară nu este doar un spațiu geografic în care am avut norocul sau neșansa, după caz, să ne naștem și să locuim. O țară înseamnă locuitorii ei. Și stă la fel de mult și în puterea noastră, și nu doar în cea a conducătorilor aflați vremelnic la putere, să o facem așa cum ne-o dorim: modernă, civilizată, dezvoltată.
Îmi pare rău să constat că tocmai cei din generația care a luptat pentru vremuri mai bune sunt atât de reticenți schimbării în bine. Că tocmai cei care se laudă că pe “vremea lor” existau disciplină și educație acum se împotrivesc oricăror măsuri care țin de disciplină și educație.
Că ei, cei care visează la o țară ca afară, nu simt nevoia să contribuie cu nimic la atingerea acestui scop.
Am ajuns o societate lipsită de simț civic, fără dorința de a face bine și corect tot ce ține de viața într-o comunitate, fără pornirea de a gândi totul în spiritul binelui colectiv, fără capacitatea de a vedea mai departe de propria persoană.
Undeva, în asimilarea democrației, a drepturilor, a libertăților s-a produs o fractură. Am luat din toate acestea doar ce ne-a convenit și ne-am culcat pe o ureche așteptând o schimbare pe care să o facă „alții”.
Revenind.
„Nu fac degeaba asta. Mai văd și alții și poate vor face și ei”, îi răspund lui tanti. Rămâne pe gânduri de parcă doar ce a auzit cea mai mare cugetare filozofică din viața ei. Poate chiar așa este.
Și dacă s-a aprins un bec preț de numai câteva minute, până ajunge la alte tomberoane unde va cerși pet-uri, tot e ceva. Mai ales dacă acolo găsește pe altcineva care aruncă hârtia la hârtie și plasticul la plastic.
