Albert Bourla, CEO-ul Pfizer, a declarat pentru CNBC că medicamentul planificat pentru tratamentul COVID-19, elaborat de compania farmaceutică din SUA, ar putea fi disponibil până la sfârșitul anului 2021. „Dacă totul merge bine și facem implementarea cu aceeași vi-teză cu care am făcut-o până acum și dacă autoritățile de reglementare fac același lucru, sper că până la sfârșitul anului vom avea acest nou medicament.
De asemenea, Bourla a mai declarat că este optimist în privința deciziei Administrației Federale pentru Alimente și Medicamente (FDA) de a aproba în viitorul apropiat vaccinul Pfizer pentru copiii cu vârsta de cel puțin 15 ani.
Până în prezent, singurul tratament oral administrat împotriva COVID-19 supus aprobării depline de către FDA a fost Remdesivir, un agent antiviral. Pilula Pfizer este un inhibitor de protează, care încearcă să blocheze o enzimă de care are nevoie Coronavirusul pentru a se replica în celulele umane. Cu puțin timp în urmă, The Daily Telegraph a anunțat că zeci de voluntari au început să participe la testele inițiale ale viitorului medicament. Procesul se desfășoară în două locații Pfizer, una în SUA și cealaltă în Belgia, și va implica până la 60 de voluntari cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani. Procesul va fi împărțit în trei faze, distribuite pe 145 de zile, cu 28 de zile în plus pentru „screening și dozare”, conform raportului, și va include mai multe înnoptări pentru participanți.
Pfizer, împreună cu partenerul său BioNTech, a produs deja un vaccin COVID-19 care s-a dovedit a fi eficient în peste 95% din cazuri și a fost în centrul efortului Israelului de inoculare în masă. Până în prezent, peste jumătate din populația Israelului a primit ambele doze necesare de vaccin, făcând din statul israelian un lider mondial în vaccinările pe cap de locuitor.