Anul acesta se împlinesc 145 de ani de relații diplomatice între Grecia și România.
Cu această ocazie, Ambasada Greciei la București și Consulatul Onorific al Greciei în Constanța, în colaborare cu Comunitatea Elenă Elpis din Constanța, organizează o Expoziție de Arhive Diplomatice pentru a onora acest eveniment, subliniind legăturile istorice ale orașului Constanța cu Grecia și grecii, a căror prezență a contribuit incontestabil la formarea identității vechi, dar și moderne a Constanței.
Evenimentul de deschidere al expoziției va avea loc în clădirea emblematică a Cazinoului, vineri 27 iunie 2025 ora 18.00, în prezența Excelenței sale Ambasador al Greciei, doamna Lili Evangelia Grammatika și a unei suite de oficialități de rang înalt ale statului român și grec.




