Mascarada din Iran a atins cote geniale de ipocrizie geopolitică.
Totul este, de fapt, doar saving face. Trump s-a prefăcut că i-a lovit năprasnic pe iranieni. Și a clamat în mod pompieristic că i-a dat în urmă cu multe luni. De fapt, a atacat pentru a lua fața Israelului și a le opri acestora ofensiva. La schimb, după negocieri anterioare, le-a permis iranienilor să mimeze o replică leșinată. Niște rachete într-o bază americană din Qatar. Înainte de asta, americanii și-au retras trupele și avioanele, să nu fie nici o stricăciune semnificativă. Totul pentru a le permite iranienilor un saving face în oglindă, de uz intern.
Genial. Societatea spectacolului. De fapt, geopolitic și militar vorbind, Trump a ajutat Iranul și a împiedicat tupeul ofensiv al lui Netanyahu, cu care nu era de acord. Mascaradă necesară. A intrat în joc, i-a luat fața Israelului, a clamat prevalența acțională. Potolește-te tu, nu mai ataca. Atac eu “și mai decisiv.” Eu am mai mare dreptul decît tine să gestionez militar situația. Nu-mi contesta poziția dominantă, dacă mai vrei ajutor în continuare. Și nu-mi strica relația din Orientul Mijlociu. Nu-mi suci mîna la spate, nu mă pune în fața faptului împlinit. Stai la locul tău. Cunoaște-ți lungul nasului. Nu genera un nou război, sperînd că o să-mi forțezi mîna să fiu nevoit să mă alătur, să te scot din rahat. O dinamică foarte delicată și plină de capcane, pe care Trump a gestionat-o deocamdată neașteptat de bine, dincolo de imaginea sa de bufon nepriceput.
Subiectele la bacalaureat la matematică sînt jenant de ușoare. Pe vremuri, acestea nu se calificau nici măcar pentru corigența la matematică. Trei sferturi din ele le-am rezolvat în zece minute în gînd, fără creion și hîrtie. Jenant de simplu. Nici măcar demne de o biată lucrare de control. Calitatea în scădere dramatică a învățămîntului românesc este băgată sub preș de manieră absolut ridicolă.
În 30 de ani, învățămîntul românesc a involuat dramatic. E de o mediocritate strigătoare la cer. România educată my ass. E de înțeles de ce copiii buni nu știu cum să plece din țară mai repede. Un brain drain dramatic. Scăderea în calitate a educației românești reprezintă de departe drama cea mai dureroasă a acestei țări. Nu vom mai fi în stare să întreținem complexitatea socială internă. Ne transformăm din ce în ce mai mult într-o populație de slugi mediocre, numai bună să populeze o gubernie de periferie din care să se extragă plus valoarea de către Sovromurile multinaționale. Autonomia internă și suveranitatea țării nu pot fi menținute cu generații îndobitocite.
Nicușor Dan se bucură că Trump a catadicsit să dea mîna cu el în public. Și că la poza oficială a avut „o poziție privilegiată”, în rîndul doi, fix în spatele lui Trump. Doamne, Dumnezeule, în ce hal a decăzut diplomația externă a acestei țări. Și, mai ales, poziția României în raport cu puternicii acestei lumi. Polonia a avut de curînd vizită a președintelui său în Biroul Oval. În schimb, al nostru se gudură timp de maxim două minute pe coridoare pe lîngă Trump. Ministrul nostru al apărării dă și el mîna momentan pe coridor cu secretarul general NATO. Și prezintă această interacțiune ca pe un succes deosebit. Iar presa noastră e de o bicisnicie dureroasă.
În ce hal am decăzut. Interacțiuni pe coridoare prezentate drept succese deosebite. Nu avem nici un cuvînt de spus în politica externă. Am devenit o dependință secundară a Franței, de la care cumpărăm armament fără număr. Aproape jumătate din guvernul României este infiltrat de interesele străine, via coada de topor Cioloș. Iar noi ne bucurăm de această “poziție privilegiată”. Niciodată România n-a fost într-asemenea hal de irelevanță și de slugărnicie asumată. Ne merităm soarta. Românii merită tot ce e mai bun. Slava. Ghinion.
