Vineri, 24 septembrie a.c., Universitatea Maritimă din Constanța a găzduit, în calitate de partener, proiectul Noaptea Cercetătorilor Europeni – Opening Up Science, alături de universități reprezentative din țară.
Noaptea Cercetătorilor este un eveniment de tradiție al Comisiei Europene, iar ediția de anul acesta și-a propus să celebreze știința prin prisma contribuției cheie pe care a avut-o la redeschiderea lumii și întoarcerea la normalitate.
Activitățile s-au desfășurat la Universitatea Maritimă din Constanța și online și au fost de-a dreptul spectaculoase. Ca un element de noutate, anul acesta Universitatea Maritimă din Constanța a deschis porțile simulatoarelor specifice domeniului maritim (Punte de Comanda de Navigație, Simulator de Motoare Navale, ECDIS – Hărți Electronice, Simulator Poziționare Dinamica, CyberSecurity Simulator, etc) și a pregătit ateliere de demonstrații științifice.
„Noaptea Cercetătorilor este o manifestare care definește una din componentele esențiale ale activității într-o universitate. Partea de cercetare este esențială în activitatea tuturor celor care lucrează în academie, într-o universitate, și datorită acestui fapt suntem implicați în promovarea acestui proiect. Ce înseamnă Noaptea Cercetătorilor pentru noi ?! – Înseamnă ca, într-o perioadă mai puțin utilizată pentru o asemenea activitate, să oferim informații despre suportul pe care universitatea îl poate asigura pentru a coagula echipe de cercetători care, în continuare, pe baza ideilor pe care le au, să obțină și rezultate, sperăm noi, notabile. Acesta este motivul pentru care suntem participanți și pentru care oferim suport în derularea acestui proiect, pentru că sperăm ca tot ceea ce se va întâmpla în continuare, să fie într-o strânsă legătură cu misiunea de cercetare pe care universitatea o are”, a declarat Prof. univ. Dr. Cornel PANAIT, Președintele Senatului Universității Maritime din Constanța.
Partenerii naționali ai evenimentului au fost British Council, Ambasada Franței în România, Institutul Francez din România, EU Direct și Asociația pentru Ecologie și Dezvoltare Durabilă.
***
Universitatea Maritimă din Constanța oferă pregătire în domeniul transportului maritim și în domenii conexe – inginerie economică, tehnologii și sisteme de telecomunicații, ingineria și protecția mediului în industrie, energetică.
Pe plan internațional, UMC a asumat un rol activ în asociațiile de profil, dezvoltând relații de cooperare și consultanță cu entitățile relevante din domeniul maritim.