Ca de fiecare dată când mă apuc de scris câte o rețetă, zic și de data asta să încerc să mă plimb agale prin google ca prin ploaia de Octombrie, Noiembrie, Decembrie să mai caut inspirație, și la final de an să văd cam ce i-a interesat pe alții să citească în materie de rețete.
Și mi s-a cam tăiat sosu’ creației că să zic așa. Vă scutesc de curiozitatea de a căuta voi înșivă care au fost cele mai căutate rețete ale anului 2021 la nivel internațional și național că vi se taie și vouă. Acum, așezați-vă în fotoliul vostru cel mai comod și citiți mai departe. Încercați să nu va șocați. La nivel mondial, pe primele două locuri în căutările google de rețete se regăsesc: tiktok pasta și bacon jam. Așa ceva…pastele tiktok și dulceață de bacon (pe valul ăsta s-a cățărat și Gordon Ramsay pentru care după faza asta mai am doar o fărâma de respect). Pastele tiktok pe de altă parte cred că au adus multe spume la gura chef-ilor italieni și Emil-ilor lor care fac ce mai fac și eu, adică scriu. Și dacă tot veni vorba de spume, prima rețetă căutată de români (mulți, dar nu dintre voi care citiți ce scriu eu, sunt sigur) a fost….budinca “să fac spume dacă stiu”! O, Dumnezeule, Universule, în ce hal am putut să ajungem…e mult mesaj într-un top d-ăsta al căutărilor, iar acest mesaj e cel puțin îngrijorător.
Degeaba încerci, Tăvi Baloi, să educi gusturi, oamenii vor niște bechamel-uri pline de zahăr cu denumiri cocălărești. Nu, refuz să cred că poporul ăsta a ajuns atât de jos pe o scara a educației gustului. Aș numi-o jamilizare. Da, asta e termenul, România se jamilizează în materie de mâncare. Rapid si sigur.
Poporul ăsta care a dat culegători de gastronomie ca Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi, Constantin Bacalbașa, Păstorel Teodoreanu, Radu Anton Roman și contemporanul Cosmin Dragomir (un avid scriitor și descoperitor al gastronomiei romanești, vi-l recomand), oameni care au povestit mâncarea că experiență senzorială, istorică, sufletească, folclorică, socială, oameni care i-au căutat istoria și au dus-o mai departe, a ajuns să dea și mânuțele rubiconde grabnic-judecătoare în ale eclerului la tavă ale Jamilei. Da, ecler la tavă, mama lui de eclair de-a fost inventat pentru fețele încoronate ale Franței s-a jamilizat și el precum multe altele. În goana după bani, în goana după marketing, veți regăsi porcăria de rețetă cu spume și la Jamila dar și la…bineînțeles…sabrina vrăjitoarea bucătăreasă.
Într-o astfel de lume trăim, într-o astfel de lume mâncam. Habar n-am avut când m-am apucat în joacă să scriu despre mâncare că aș putea avea o misiune. Acum o realizez, după aproape un an de scris. Misiunea mea, în ale mâncării, e să ating…cu imagini din cuvinte acea parte a omului care încă se luptă cu jamilizarea la nivel poate inconștient, cumva contra curentului simplificării, tabloidizarii mâncării.
Cineva mi-a spus la un moment dat că sunt “creator de frumos”. Pentru mine, în adevăr, 2021 a fost un an al creației. 2022 va fi despre asumarea creației, despre înmulțirea talantului ăsta al cuvântului (în toate formele) pus în față ca într-o oglindă de doamna Olga, profesoara mea de română dintr-a 8-a care mi-a spus, văzându-mă leneș în ale muncii de învățare mecanică a comentariilor: “Măi, copchile, ție ți-a dat Dumnezeu darul cuvântului, orice faci în viață asta fă cu dragoste pentru cuvânt, înmulțește darul și dă-l mai departe!”
Așa că după mult timp de la vorbele alea, chiar dacă sunt încă de atunci pe un drum al cuvântului și până acum un an cuvântul a avut că unica direcție dreptatea, drumul meu a căpătat pe nesimțite și alte valențe . Dacă ce creez eu în cuvinte e frumos sau nu, voi, cei care mai citiți câteodată ce-mi iese din tastatură rămâne să judecați. Nu mă opresc. Drumul mi-e clar și luminos, ca o supă de pui caldă într-o după-amiază de Decembrie. Voi Reuși să de-jamilizez măcar pe câțiva dintre voi.
Mulțumesc, Sorin, pentru găzduire și încurajare, ești a doua doamnă Olga!
Vouă, celor care îmi primiți cuvintele și vedeți dincolo de ele, vă mulțumesc!
