„Imagini din trecut. Holocaustul din România” este un proiect care ne apropie de experiențele
trăite de evrei și romi în perioada Holocaustului din România și ne prezintă o istorie diferită a
comunităților în care locuim; o istorie a celor persecutați, deportați, exterminați pentru că au
fost/s-au născut ALTFEL.
ATLFEL au fost considerați și cei 1.700 de evrei din Constanța, persecutați încă din timpul
Statului Național Legionar, și ulterior, odată cu intrarea României în război, în iunie 1941,
evacuați din oraș și internați în lagărul de la Cobadin. O lună mai târziu au fost mutați în
satele Osmancea, Mereni și Ciobănița.
Abia la finalul lunii noiembrie li s-a permis întoarcerea în Constanța, unde și-au găsit casele
jefuite, bombardate. Au îndurat lipsa alimentelor, a medicamentelor, au fost scoși la apel de
trei ori pe zi, chemați la secția de poliție periodic și au prestat muncă obligatorie până în
august 1944. Doar pentru că erau evrei.
ALTFEL au fost considerați și romii din județ, deportați în Transnistria, unde au fost nevoiți
să facă față bolilor, foametei, frigului. Doar pentru că erau romi.
Uitarea istoriei este o cale sigură spre repetarea greșelilor. Tocmai de aceea este important să
ne amintim, este esențial să știm, este decisiv să înțelegem.
Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” și Fundația
Freedom House România vă invită pe 30 septembrie, de la ora 11.00, la Muzeul de Istorie
Națională și Arheologie din Constanța, să ne amintim și să înțelegem tragedia evreilor și
romilor din județul Constanța, prin cuvinte și prin imagine.
Vor dialoga cu voi:
Ana Bărbulescu, cercetător științific la Institutul Național pentru Studierea Holocaustului
din România „Elie Wiesel“ și conferențiar universitar, Universitatea din București;
conf. Univ. dr. Daniel Citirigă, Prodecan, Facultatea de Istorie și Științe Politice,
Universitatea „Ovidius” din Constanța;
Paula Iordan, inspector, profesor de istorie, Liceul Teoretic “George Călinescu”, Constanța;
Reprezentanții elevilor de la Liceul Teoretic „George Călinescu”, Liceul Teoretic „Ovidius”
și Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” din Constanța.
Moderator: Răzvan Chiruță, redactor-șef PRESShub.
De la ora 12:30, vă invităm în Piața Ovidiu, pentru a participa la vernisajul expoziției
„Imagini din trecut. Holocaustul în Constanța”.