În cadrul proiectului academic „Religion, Knowledge, Society”, care resupune organizarea anuală a unei conferințe internaționale, proiect coordonat de Conf. Univ. Dr. Ioan Dura (Facultatea de Teologie a Universității „Ovidius” din Constanța), participanții la ediția 2023 au interacționat vibrant cu valorile culturale românești.
În două activități consecutive, dar desfășurate în spații diferite, respectiv Dobrogea și Bucovina, profesori și cercetători de la prestigioase instituții din China, Slovacia, Vietnam au fost transpuși în experiența simțirii tradiției ce definește identitatea românească.
Șezătoarea „Drag de România!”, organizată de Grădinița Nr. 2 – Valu lui Traian (Constanța), prin implicarea doamnei director Petronela Panait și a cadrelor didactice, dar și a părinților copiilor din această instituție, a expus, prin diferite momente artistice emoționante, reperele cardinale care intră în structura apartenenței la valorile tradiționale.
Programul artistic, oferit de ansamblul de dans popular din Pojorâta (Suceava), prin grija Pr. Dumitru Beșliu, i-a provocat pe invitații prezenți să devină coparticipanți la jocul încorporării în același ritm al horei românești. O comuniune a prieteniei.