Premierul a fost în Ucraina. Ce a căutat el acolo, la unul din cei mai problematici vecini ai noștri? Pace și prietenie, desigur.
Bravo flăcău! Maladeț! Numai că acolo o dă cu Crimeea și dreptul ucrainienilor asupra acelui străvechi pământ ucrainian. Dat de Hrușciov cadou Republicii de la Kiev, dar nimeni nu se mai încurcă în amănunte. Dar dacă au trecut 70 de ani, e străvechi. Cum sunt și Herța, Bucovina de Nord, Basarabia și Buceagul. Străvechi pământuri ucrainiene.
Bine, hai să fim pe pace și prietenie cu un vecin al cărui inamic declarat am fost zeci de ani (dacă nu mă înșel la Academia Militară din Kiev încă se studiază scenarii cu invazii venite din sud). Hai lasă, pace și prietenie! Pizdets atmosferă, cum zice rusul. Tot acolo se trezește ditamai ditamai Prezidentul Ungariei să o dea cu trauma Trianonului, că îi înțelege pe gazde, că și ei au trecut prin asta, etc. Trianon egal Crimeea. Aplauze. Pace și prietenie!
Și îmi amintesc cum ghizii turistici din Budapesta își încep orice tur arătând o hartă a Ungariei Mari și cum au rămas ei cu chiloții în vine după Primul Război Mondial. Motiv pentru care era aproape să mă bat cu o donșoară ghid plină de tupeu care când a auzit că sunt român era cât pe ce să vomite. Trec peste faptul că în fața Palatului Parlamentului ungar e arborat cu maxim tupeu steagul secuiesc (adică cel „ardelenesc”) ca amintire veșnică a traumei și suferințelor avute când au pierdut Transilvania. Atât de mult mă enervasem, că a trebuit Anca să mă ia cu binișorul de acolo. Ridicasem tonul și după privirea mea bănuia că mai târziu vom da declarații la poliția locală.
Dar…dacă eram eu dl. Cîțu, mă ridicam în ditamai forul internațional și îi cardeam o palmă ca la Sfiștofca. Una din aia căzăcească, de român rus lipovean, cu pumnul cât lopata. Să mă dea după aia afară, să-mi ia boii de la bicicletă. Să-mi ceară demisia. Nu conta. Un gest e cât o luptă. Ar fi arătat determinarea Românei, lipsa ei de ezitare când se atinge „linia roșie”. „De țara mea și de pământul meu nu te atingi!”.
Da, știu. Lume bună. Nu se face așa ceva. Nu se scrie așa ceva.Pace și prietenie. Lumea însă aparține bărbaților nu flăcăilor epilați cu pantaloni cu vedere la gleznă. Aparține lupilor nu mieilor.
Later edit: dacă mă gândesc mai bine poate că nu-l pocneam. Da’ mă duceam la el și plin de zâmbet tot îi zbieram un „Hai sictir!”. Cu deștul de rigoare.
