1.4 C
Constanța
vineri, 6 decembrie 2024

Liliana Mară, candidat pe lista PSD la Senat: „E nevoie de oameni și lideri cu experiență, de oameni care au arătat că sunt pe picioarele lor și care iubesc Constanța”

spot_img

Trebuie citit

Liliana Mară vine în fața alegătorilor din Constanța cu o experiență solidă în administrația publică după 8 ani în care a fost viceprimar și administrator public al orașului Năvodari. În același timp, cariera anterioară și bogată în domeniul privat, în managementul unei companii de morărit și panificație, o face să se auto-descrie drept un om de construcție. Ea se află pe lista de candidați a PSD Constanța pentru Senat, alături de nume grele ale politicii locale precum Felix Stroe, Tit-Liviu Brăiloiu sau mediul Cătălin Grasa.

Cum se vede Parlamentul din partea cuiva care a fost mereu în tabăra administrației publice locale sau a mediului de afaceri?

Este locul de unde se poate dărâma birocrația prin legi bune. În special Senatul României, pentru care candidez, are ultimul cuvânt de spus atunci când vine vorba de legi pentru administrația publică. În rest, este un loc pe care eu mi-l doresc mai dinamic, mai activ în relația cu oamenii și asta mi-aș dori să schimb, prin activitatea mea, dacă voi ajunge acolo.

Credeți că un parlamentar trebuie să fie mai degrabă pentru județul lui sau să voteze legi pentru toată România?

Eu mi-am dedicat ultimii 8 ani de viață pentru dezvoltarea orașului Năvodari din calitatea de administrator public, precum și de cea de viceprimar. Este o împlinire să vezi proiectele crescând și orașul dezvoltându-se, să poți să faci bine comunității tale. Cu siguranță, înainte de a reprezenta națiunea, trebuie să te gândești la ai tăi, la cei care te-au ales în mod direct. Eu vreau să reprezint Constanța un județ care are nevoie să vină înapoi în Top. Chiar dacă nu mai avem acel sistem de colegii uninominale, cred că e corect să fii mereu pe teren, lângă cei care te-au ales, să dai totul acolo.

Mulți spun că nu intră în politică pentru că e prea urât ce e întâmplă înăuntrul. Dvs. ați fost și în mediul privat – unde simțiți că puteți oferi mai mult?

Toată viața mi-a fost legată de județul Constanța, unde am lucrat la cel mai înalt nivel de management pentru o companie mare de morărit și panificație, pentru ca apoi să trec în administrația publică în orașul pe care l-am îndrăgit. Politica e mai dură, iar pentru femei e de două ori mai dură, însă pe mine asta m-a ambiționat. Pentru că la final oamenii câștigă, orașe întregi, comunități. Merită să te bați pentru oameni. Deci aleg politica în acest moment al vieții, după ce am demonstrat în mediul privat.

De ce ați făcut politică la PSD și de ce ar trebui să voteze oamenii PSD acum? S-a schimbat PSD?

Vă spun ce cred și eu și mulți colegi – Județului Constanța i-a fost mai bine când PSD a fost la conducere, ori la județ, ori la nivel național. Ăsta e adevărul cu cifre Nu vreau să atac pe nimeni. Pe mine m-a atras la PSD seriozitatea, că aveai cu cine stai de vorbă și că mereu, la PSD, se pune problema: ok, de aici, ce câștigă oamenii de rând, ce beneficiu au ei din acest proiect? În plus, PSD a corectat multe și a învățat din greșeli. Candidez pentru Senatul României, pentru că este nevoie acolo de oameni și lideri cu experiență, de oameni care au arătat că sunt pe picioarele lor și care iubesc Constanța. PSD are astfel de lideri și lista PSD este incomparabil mai bună față de lista de la orice alt partid.

Spuneți-mi o prioritate pe care o veți urmări în mandatul dvs?

E nevoie de finanțare pentru orașele și localitățile din Constanța, dar e nevoie să dărâmăm și barierele birocrației, așa cum spunea. Totul pentru dezvoltare! Avem un județ cu multe resurse, cu o poziție strategică ce merită să revină în TOP. Constanța trebuie să revină în top – în economie, în salarii, în locuri de muncă bine plătite, în industrii moderne, în dezvoltarea orașelor – și o spun în cunoștință de cauză, pentru că asta am făcut la Năvodari și știu să fac: dezvoltare!

Vă mulțumesc!

Comandat de Partidul Social Democrat-Filiala Constanța

  • Executat de SLI’S TOOL SRL Constanța – portal: www.mcta.ro
  • CUI mandatar financiar : 11240017

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri