Mai mulți elevi de la o școală ajutătoare, care au ratat evaluarea națională din cauză că nu le-a sunat ceasul dimineață, au fost pus să facă o analiză de conținut al următorului text literar, aparținând cunoscutului scriitor de procese verbale de constatare și rapsod popular, cunoscut sub numele de Lucian Bode-Ministrudeintere:
„Luăm în calcul mai multe ipoteze de lucru. În acest sens am audiat martori, membri ai familiei, angajaţi ai societăţii comerciale, prieteni, apropiaţi, vizualizăm imaginile de la faţa locului de pe traseul pe care l-a parcurs victima în dimineaţa zilei de sâmbătă şi nu numai. În istoria post-decembristă a României au mai fost tentative de infracţiune de omor prin acest mod de operare. Din fericire, au fost toate fără finalitate. Este un caz singular. De aceea, afirm cu toată responsabilitatea, vorbim de un caz singular, că România este o ţară sigură. Cunosc modul de operare şi de acţiune al instituţiilor statului român, nivelul de implicare, profesionalismul lor, vorbim de un caz singular şi în paralel de o acţiune a celor mai buni specialişti ai Poliţiei Române. România este o ţară sigură şi nu vorbim de acţiuni pregătite în serie cum am văzut, din păcate, că se încearcă să se spună în spaţiul public. Analizăm orice pistă şi nu excludem nicio variantă de lucru”.
Elevii, isteți, au constatat aproape toți și imediat, că începutul și sfârșitul capodoperei sunt redundante și repetitive, încălcând principiul de bază, conform căruia orice poveste începe cu „A fost o dată ca niciodată…” și se termină cu „Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea-așa.” Până și sintagma „vorbim de un caz singular” se repetă la distanță de o frază.
În istoria post-decembristă a României au mai fost tentative de infracţiune de omor prin acest mod de operare. Din fericire, au fost toate fără finalitate, spre deosebire de multe dintre masajele prestate în anumite locuri… Nu se știe (ba se știe) în câte cazuri a fost vorba de amatorismul atentatorilor și în câte de vigilența „serviciilor”, unora explodându-le oala cu ciorbă în brațe.
În ciuda aerului justificat misterios al ministrului, presa a reușit să afle lucrurile au fost mai simple decât par: un camion venit „de afară” cu borcane a fost parcat în curtea societății la care patron era victima. Băgăreț, acesta a desfăcut camionul și a constatat că sub „capac” (adică ascunse) erau țigări de contrabandă. Și-a chemat poliția. Și s-a dus dracului bunătate de marfă și de profit.
Acum, nu se știe exact de ce s-a mai întâlnit la cafea cu misteriosul personaj, la șapte dimineața, personaj care – după ce a explodat mașina – a plecat impasibil. Dacă era amic cu răposatul cu care a băut cafea, s-ar fi apropiat, și-ar fi smuls părul din cap, ar fi sunat la poliție, ar fi stat la declarații. Și, de ce s-or mai fi întâlnit și-au mai stat și la cafele? Să-i ceară afaceristului să-i despăgubească pe contrabandiști, pentru paguba făcută? Să-l amenințe? Să-i ceară să le cedeze la schimb afacerea cu somn african? N-avea bani să-și plătească o ceașcă de cafea?
Dar astea sunt subiecte despre care domnul ministru ne va spune, în curând, o altă poveste…
