Nu mi s-a-ntâmplat niciodată, în 40 de ani – nici pe vremea lui Ceașcă, nici pe cea a piraților auto cu japca, nici a clandestinilor, nici a monopolului taximetrelor galbene – să fiu dat jos dintr-un taxi.
Mi s-a-ntâmplat abia ieri, tocmai cu un mult lăudat UBER. O Toyota Prius albă, cu numărul… AZA, condusă de un individ cu față de brută. De ce? Pentru că mi-am „permis” (!) să comentez timpul exagerat de așteptare – unde? în Tomis IV, nu la ieșirea din oraș. Un sfert de oră, pentru că omu’ avea de terminat o cursă, în cu totul altă parte. Și atunci, de ce a mai acceptat cursa mea? Pentru asta, după mai puțin de 50 de metri, m-a dat jos.
Bineînțeles, i-am făcut reclamație scrisă, în aplicație. Măcar atâta lucru. Pe vremea lui Lică Neagu sau a lui Ionescu de la Romaris, făceai degeaba, că nu te băga nimeni în seamă. Exact așa și-acum. Însă, ghiciți ce? Mesajele de răspuns sunt… în engleză. Cum s-or descurca cei care nu știu limba lui Shakespeare? Își iau translator, probabil.
Cert e că nu mi-a răspuns nimeni, nici după 24 de ore, nu și-a cerut nimeni scuze. Cercopitecul lor a avut ascendent în fața lor – l-au crezut că am avut „comportament neadecvat”. Eu nici măcar n-am ridicat tonul. Să fie sănătoși. Eu nu mai apelez. Mă mut la BOLT, de încercare. Dar sunt convins că tot degeaba: orice business cu iz străin se-mpute, imediat ce dă de ai noștri. N-ai cum să-i scuturi de năravuri…
