Sunt un votant al lui Nicușor Dan din 2012. Da, prima dată l-am votat când a candidat ca independent la Primăria Capitalei, nu știu câți își mai amintesc, par vremuri atât de îndepărtate! Apoi am votat în 2016 la locale cu USB și la parlamentare cu USR. Ulterior l-am votat pe Nicușor la primărie în 2020 și 2024. Evident, și în turul I și în turul II la prezidențiale în 2025. A susține prin vot un politician nu înseamnă însă să nu îl poți și critica atunci când consideri că declarațiile ori acțiunile lui se îndepărtează de principiile pe care le-ai dori împărtășite în comun. Criticându-l acum nu înseamnă că regret voturile anterioare. Dacă ne-am întoarce în timp, l-aș vota fără ezitare contra extremistului putinist George Simion!
Însă voturile din trecut nu servesc drept CEC în alb pentru mandatul actual de președinte, iar câteva lucruri trebuie spuse clar. Și, până la urmă, o critică argumentată poate ajuta un politician, dacă este onest intelectual, să își ajusteze deciziile pe viitor.
Președintele României ar trebui, desigur, să încerce să mențină o relație instituțională bună cu Statele Unite, însă fără a sacrifica principii esențiale și fără a prejudicia imaginea țării noastre prin asocieri nepotrivite și gesturi singulare menite să contrarieze partenerii din Uniunea Europeană și să lase un gust amar milioanelor de votanți ai săi, pe care începe să și-i îndepărteze tot mai mult.
Donald Trump nu este un om al păcii.
Un președinte care pretinde în mod deschis teritoriile altor state (Groenlanda, Canada etc.) și care amenință cu agresiunea militară pentru a le prelua este contrariul unei gândiri orientate spre pace și spre respectarea dreptului internațional. Un președinte care scrie intempestiv o scrisoare premierului Norvegiei pentru a-i blama țara că nu i-a oferit Premiul Nobel pentru Pace este nu doar un caracter mărunt, ci și un om care nu înțelege cum funcționează instituțiile independente precum Comitetul Nobel. În plus, în acea scrisoare, Trump spune deschis că nu se mai simte obligat să acționeze pentru pace, astfel că se consideră îndreptățit să aibă în vedere războiul. Ca și cum nu principiile de pace îl animă, ci exclusiv dorința de a-i fi gâdilat orgoliul cu premii internaționale prestigioase. De dragul acestora ar încerca, eventual, să facă pace, nu pentru a reduce dramele teribile și suferințele produse de războaie. Iar acela care onorează un criminal genocidar precum Putin, primit cu covorul roșu în Alaska și lăudat de nenumărate ori, nu poate fi un om cu claritatea morală necesară unui iubitor de pace.
Dimpotrivă, Trump este un admirator al tiranilor, în compania cărora se simte cât se poate de confortabil. Mentalitatea sa este una a unui tiran, dacă privim cum ignoră sau înfruntă instituțiile americane, guvernând preponderent prin decrete prezidențiale și acționând cu o brutalitate fără precedent în istoria recentă față de propriii cetățeni prin dezlănțuirea arbitrară a trupelor ICE asupra orașelor americane. Demersul președintelui Trump privind așa-numitul Consiliu de Pace este viciat din start, iar prezența României acolo, prin persoana președintelui, alături de multe țări cu regimuri autoritare, aruncă țara noastră într-o postură neonorantă, care ne va bântui multă vreme.
Cine aduce sfârșitul ordinii internaționale bazate pe reguli?
Azi se vorbește deschis despre prăbușirea ordinii mondiale de după 1945, bazate pe reguli și pe Carta ONU. Dar cine este principalul demolator al acestei ordini care, deși imperfectă, totuși a evitat războaie regionale și mondiale în ultimii 80 de ani? Trump este cel care răstoarnă totul, prăbușind politica Statelor Unite în arbitrariu și bun plac, în lipsă de principialitate și în agresivitate gratuită față de propriii aliați și parteneri de până acum. Sigur că amenințările dinspre Rusia și China joacă un rol în degradarea ordinii internaționale, dar actuala administrație americană accelează lucrurile în loc să reziste unui astfel de proces.
Trump și MAGA sprijină partidele extremiste din Europa pentru a ne submina democrațiile și preiau narațiuni ale Moscovei, blamând adesea Ucraina, stopând totodată ajutorul militar pentru țara vecină într-un război de care depinde securitatea continentului nostru. Iar ca om, Trump șochează prin lipsa de moralitate, fiind condamnat penal și autor al unor numeroase declarații și postări scandaloase, iar prezența sa îndelungată în anturajul lui Epstein confirmă lipsa sa de busolă morală în viața personală.
Alianța NATO și parteneriatul strategic România – SUA
Parteneriatele României cu Statele Unite au fost realizate astfel: lansarea Parteneriatului Strategic (1997) în timpul Administrației Clinton; intrarea în NATO (2004) în timpul Administrației George W. Bush Jr., plus operaționalizarea bazelor de la Kogălniceanu și Cincu și a poligonului Smârdan; scutul antirachetă a fost realizat în perioada Administrației Obama (2011–2016); consolidarea prezenței militare americane în România în timpul Administrației Biden (2021–2025). Deși avem un război devastator la granița țării noastre, care este și granița NATO, Administrația Trump este singura administrație americană care începe să retragă trupe din România, iar în discursul public sunt formulate acuzații grave dar nefondate la adresa Bucureștiului, în contextul blamării întregii Uniuni Europene în discursul vicepreședintelui JD Vance de la Munchen (2025). Actualul președinte de la Casa Albă redefinește în mod imprevizibil și dezavantajos pentru Europa angajamentele tradiționale ale Americii.
Ostilitatea Administrației Trump față de democrațiile europene este evidentă și este motivată ideologic. Trump și MAGA încearcă să fărâmițeze Uniunea Europeană pentru a-i fi mai ușor să pună sub voința sa cât mai multe țări, supuse una câte una. Cu o Uniune Europeană unită i-ar fi mult mai dificil.
Or, în tot acest context rezumat aici, utilitatea României pentru Trump este aceea de a rupe unitatea europeană. Regimurile iliberale din Ungaria și Slovacia sunt deja aliniate liniei MAGA. România va fi privită la Washington din perspectiva unei noi posibile țări care să fie desprinse de nucleul european care rămâne fidel dreptului internațional bazat pe reguli și pe Carta ONU, adică pe ceea ce Trump disprețuiește și încearcă să distrugă.
Neprezentarea României la acest Consiliu nu ar fi însemnat nicicum că Statele Unite nu rămân principalul nostru aliat strategic. Problema nu este America, ci orientarea actuală a administrației sale și riscul ca România să își compromită poziționarea europeană prin gesturi simbolice insuficient calibrate. Nu trebuie uitat că securitatea noastră are și o componentă europeană substanțială!
Naivitatea președintelui Dan are consecințe periculoase
Intenția exprimată de Nicușor Dan că va dori să clarifice Casei Albe ce s-a întâmplat la alegerile prezidențiale anulate din 2024 este o pură naivitate. Acesta este un non-subiect pentru Trump, reprezentând doar o unealtă politică și discursivă de a pune presiune pe țara noastră și de a o vulnerabiliza pentru a o anexa ca linie de politică externă pro-Trump, adică anti-europeană. Singurul său scop va fi să pună țara noastră în rândul statelor care acceptă să îngenuncheze în fața sa. Aceasta este capcana în care intră Nicușor Dan.
Așa-zisul Consiliu pentru Pace nu are nimic de-a face cu vreo structură instituțională internațională bazată pe proceduri rezonabile. Totul este construit în jurul persoanei lui Trump, ceea ce este un amestec de absurd și ridicol care trebuie expus și tratat ca atare. Doar teama de puterea lui Trump îi poate face pe unii să refuze să recunoască aceste adevăruri. Ce altceva decât o astfel de teamă de a nu supăra Statele Unite stă în spatele declarației revoltătoare a consilierului prezidențial Marius Lazurca privind faptul că România ar fi solidară cu Statele Unite în pretenția de a anexa Groenlanda? E irelevant că a îndulcit declarația spunând că suntem solidari și cu europenii. Nu poți fi și cu agresorul și cu cel agresat în același timp!
Când politica externă a României pare impregnată de această teamă, este datoria noastră civică să tragem semnale de alarmă. Din nefericire, indiferent ce va spune Trump și indiferent cum se va întoarce Nicușor Dan de la Washingon, răul a fost deja făcut. România este ieșită de pe orbita pozițiilor bazate pe valori ale majorității țărilor UE și atrasă de gravitația politică trumpistă. Este limpede acest lucru și prin absența de la evenimentele legitime (Davos, München), unde președintele a lipsit și unde ar fi putut spune măcar câteva principii pe care se bazează politica sa. Percepția strategică asupra țării noastre este, deja, serios afectată prin gesturile administrației prezidențiale de la București.
Desigur, România nu își poate permite deteriorarea relației cu SUA și nici o poziție demonstrativ ostilă. Dar soluția pentru a nu deteriora relațiile cu America nu este supunerea față de Trump și ignorarea poziționărilor europene față de mișcările agresive din ultimul an ale SUA. Tocmai de aceea, gesturile simbolice și asocierile politice trebuie calibrate cu maximă prudență. Pentru că acum România nicidecum nu va fi percepută ca o punte între Europa și SUA, ci ca o breșă în unitatea europeană, care cu siguranță va fi exploatată. Iar din subminarea și fărâmițarea Europei nu are de câștigat doar Trump, ci și Putin.
