A fi sau a nu fi Mândru în Comunitatea ta Creștină?
Eu am cu ce să mă mândresc!
Nu avem voie să comentăm nimic despre minoritățile sexuale, care se mândresc cu comportamentul lor, care își strigă public actele din intimitatea lor, mai mult decât absolvenții licențiați după 5-6 ani de școală după ce își ridică diplomele.
Aici am ajuns, dacă poporul s-a rezumat la a face politică sau a lua poziție doar în social-media, adică fix acolo unde mișcarea globalistă neo-liberală a dorit să aducă `culturile de prostie și îndobitocire ]n masă”.
Propun, în formă de protest, constituirea „Minorităților cu Deviații de Sept”, sau a bolnavilor de cancer și, de ce nu, a celor care trăiesc, de pe o zi pe alta, dacă au parte, cu dializă. Sunt semenii noștri care, cu siguranță au rămas lipiți de acele valori ce au asigurat progresul societății actuale, de vreme ce am ajuns unde suntem la acest grad de evoluție (civilizațional, tehnic, cultural, educațional, etc…).
Nu am identificat încă ]n istoria umanității o societate construită pe promovarea orgiilor sexuale sau prin promovarea relațiilor între persoane de același sex. Atunci, de ce aceste parade cu iz provocator la adresa majorității normale, creatoare de civilizație?
Paradele Pride!… Mândru de ce? Că-ți folosești corpul uman, altfel decât restul majorității, împotriva firii? Care este rezultatul din punct de vedere al perpetuării vieții, evoluției, acest act cu care noi, majoritarii, suntem puși la colț că nu-l acceptăm ca pe „ceva” cu care să ne mândrim, afară de obținerea unei lozinci in spatele cărora se victimizează acești „pacienți”.
Dar vă întreb, de unde această tăcere și indiferență din partea majoritarilor etichetați în fel și chip de această minoritate obraznică, provocatoare spre a se victimiza și-apoi legaliza, față de aceste atacuri asupra viitorului copiilor noștri? Copii ce vor fi clar ridiculizați și stigmatizați că au îndrăznit să spună răului și urâtului pe nume. Aici am fost aduși de această dictatură neo-liberală, autoritaristă, anti-națională prin pro-globalismul promovat. Au închis gura specialiștilor în psihiatrie la nivel mondial legat de acest subiect extras precum un porumbel din joben de oculta globalistă în scopul folosirii lor în lupta contra familiei tradiționale.
În planul globalist, familia tradițională este într-un mare pericol în atingerea scopurilor meschine de control și subjugare a națiunilor. Fiindcă familia creștină a fost și va rămâne celula creatoare a societății în oricare națiune, iar globaliştii neo-liberali alături de neo-marxişti știu asta și vin cu aceste non-valori expulzate din Sodoma și Gomora, din negura istoriei, aduse acum de semidocții și idioții ce s-au premiat între ei la promovarea acestor concepte ce au produs căderea imperiilor sau a umanității în involuție. De ce o fac? Care este scopul lor?
Răspunsul: Favorizarea și accelerarea obținerii controlului globalist asupra individului prin şubrezirea societății actuale. Această acțiune face parte dintr-un plan mai complex, pe lângă aceste pandemii orchestrate prin care se încearcă controlul actului medical centralizat de la OMS, statele având dreptul la decizie suprimat în caz de declarare a unei pandemii la nivel mondial. În acest fel, continuarea campaniilor de vaccinare poate fi impusă și controlată la nivel mondial, odată cu implementarea monitorizării prin introducerea Certificatelor Verzi, cu acel QR Code.
Manipularea maselor va continua în social-media, ca și până acum, iar refularea frustrărilor personale ce sunt permise aici sau aiurea le va permite să aibă pulsul societății spre a continua și stabili timpii de implementare a strategiei lor controlate la nivel global. Cum? Prin promovarea auto-suficienței individului în rețelele de social-media, excluderea lui Dumnezeu și a valorilor creștine din viața noastră.
Și asta nu este tot! Părinții trebuie reeducați, fiindcă sunt „proşti” sau „defazați”, „anacronici”, fiindcă nu suntem de acord cu educarea copiilor în școli cu doctrina lor exhibiționistă.
Părinții „trebuie să fie educați” de acești „înțelepți ai Întunericului”, veniți de sub cearceafurile unor nefericiți care au schimbat statutul de pacient și căpătat dreptul de a ține prelegeri și seminarii prin universități.
Mai întâi, cu vorba mieroasă, cerșind acceptarea între cei normali, ca mai apoi, la 10-15 ani să se cocoațe pe locul de top al valorilor ce ne-au asigurat evoluția, strigând cu ură furibundă către cei normali la cap, cu rațiune, că noi, cei majoritari, trebuie să acceptăm „valorile lor” cu forța. Asta arată bunele lor intenții, acești semeni creatori de nimic in sensul procreării, așa cum o fac toate vietățile indiferent de regnul din care fac parte.
Dictatura minorității nu arată toleranță, iar prin asta se confirmă o vorbă din popor: „nu crăpa ușa satanei când bate la ușă, căci va băga piciorul și nu vei mai putea să o închizi la loc!” Sunt semnele vremurilor descrise în Sfintele Scripturi așa cum Dumnezeu ne-a pregătit să nu fim luați prin surprindere. Noi, creștinii, avem armele Duhului Sfânt, și de cine ne vom teme dacă Dumnezeu este cu noi.
Să nu tăcem, să nu încetăm a striga Adevărul în piețe, în tot locul, dar fără ură și fără acele arme specifice stăpânului acestui veac. Biruința este a Domnului dacă vom lupta cu armele Lui. Postul și Rugăciunea sunt două arme fatale pentru mesagerii Întunericului. Răbdarea și încrederea în Domnul nostru Iisus Hristos, vor fi răsplătite și-acum și-n veșnicie. Răul și păcatul trebuie arătate mereu cu degetul oriunde ar scoate acestea capul!
Numai așa putem mărturisi prin viața noastră că suntem fii de Dumnezeu, creștini, în această lume care promite falsul rai pe Pământ prin politicieni corupți, trădători de neam, fără Dumnezeu, care s-au vândut ca Iuda pentru 30 de arginți, pe ei și sufletul lor.
Să fim ascultători de Dumnezeu, nu de oameni!
Deputat Dumitru Viorel FOCȘA