0.4 C
Constanța
vineri, 8 decembrie 2023

Deputat Aelenei: îmi exprim încă o dată mâhnirea pentru felul în care subiectul reînființării Arhiepiscopiei Tomisului este expediat în termeni seci și juridici

spot_img

Trebuie citit

În urmă cu o lună am adresat, cu deferența necesară, o scrisoare Patriarhiei Române, personal Prefericitului Părinte Patriarh Daniel, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, în legătură cu necesara și justificata reactivare a mitropoliei Tomisului.

Spuneam atunci că, deși înțeleg și respect autonomia garantată de lege a Bisericii Ortodoxe Române și a celorlalte culte religioase, obligația mea legală și morală, de deputat al României, este aceea de a veghea la interesul cetățenilor care fac parte din circumscripția mea. Iar acesta, exprimat de locuitorii Dobrogei, este acela de a avea cât mai curând o mitropolie a Tomisului pe teritoriul lor. Motivațiile cererilor lor multiple: argumente istorice, documentare, canonice, organizatorice, administrative, diplomatice și de securitate națională.

La acest demers am primit acum un răspuns scris, semnat de preot Ionuț-Gabriel Corduneanu, vicar administrativ patriarhal, desemnat probabil să expedieze subiectul în numai câteva rânduri. Noianului de argumente aduse de mine li s-a răspuns în primul rând – de parcă asta ar fi fost important… – cu precizarea că formulele folosite în scrisoarea Patriarhiei Române, trimisă Arhiepisopiei Tomisului („dorința de întâietate și de onoruri”, „duh de indisciplină și de răzvrătire”, care nu se mai utilizează în corespondența oficială intra și interinstituțională de peste un secol) sunt totuși „în conformitate cu învățătura de credință creștin-ortodoxă”?!

Apoi, la argumentul irefutabil că, de peste 20 de ani, există două mitropolii pe teritoriul Dobrogei de Sud, Durostor și Silistra, dintre care a doua chiar pe granița cu România, dar niciuna pe teritoriul Dobrogei de Nord, mi s-a răspuns că acestea „sunt de fapt două eparhii care au doar titulatura de mitropilii (?!) după modelul grecesc tardiv”. În plus, se reproșează (sic!) că Mitropolia de Durostor, cu sediul la Silistra, a fost înființată în decembrie 2001 de Biserica Ortodoxă Bulgară tocmai ca reacție la inițiativaÎnaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, de a înființa Mitropolia Tomisului și a întegii Dobroge! Și atunci, reacția firească a BOR, la acest demers, nu era TOCMAI înfințarea, în contrapartidă, a acestei Mitropolii, pe teritoriul Dobrogei de Nord?!?

În fine, ultimul argument și cel mai straniu, din răspunsul primit, este că Dobrogea nu mai este o provincie unitară românească, ci se află pe teritoriul a două state, ca și Bucovina, motiv pentru care Dobrogea de Nord este legată TEMPORAR de Mitropolia Munteniei, la fel cum Bucovina este legată TEMPORAR de Mitropolia Moldovei! Or, tocmai acest termen poate însemna doar două lucruri: fie o viziune revizionistă a BOR, care așteaptă ca teritoriile amintite să se întoarcă la patria-mamă, fie că celor două eparhii le lipsesc doar TEMPORAR titulaturile justificate și meritate de Mitropolii. Ceea ce înseamnă  că subiectul nu este „definitiv închis”, cum se pretinde în finalul răspunsului primit, dar și în stufosul Comunicat de Presă emis de Patriarhia Română, în urmă cu mai bine de două luni!

Prin urmare, îmi exprim încă o dată mâhnirea pentru felul în care acest subiect sensibil și de suflet al zecilor de mii de credincioși ortodocși este expediat în termeni seci și juridici, fără nicio aplecare față de dorința sufletească, cuvioasă, sinceră și justificată a unui număr consistent și reprezentativ al unor membri de drept ai Bisericii Ortodoxe Române. Cei care contează infinit mai mult decât clericii…    Reactivarea mitropoliei Tomisului nu este un act de clemență din partea cuiva, nici un orgoliu de moment al unei persoane sau al unui grup, ci dovada prevederii, confirmarea realității, înțelegerea interesului național și nu în ultimul rând o reparație morală față de nedreptățile istoriei. Îmi exprim încă o dată speranța că subiectul înființării Mitropoliei Tomisului nu este „definitiv închis”, așa cum se exprimă membrii actualului Sinod al BOR, ci dimpotrivă.

Deputat Dănuț AELENEI

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri