12.4 C
Constanța
sâmbătă, 24 septembrie 2022

Radu Mazăre a fost extrădat ilegal?!

spot_img

Trebuie citit

Radu Mazăre, fost primar al Constanței, este la doar un pas să scape de unul dintre dosarele de corupție în care este cercetat, după ce Curtea de Apel Constanța a decis, în camera preliminară, să anuleze toate mijloacele de probă administrate de DNA începând cu iulie 2019, dată la care fostul edil a fost extrădat din Madagascar. În aceste condiții, procurorii DNA trebuie să comunice dacă își mențin decizia de trimitere în judecată a lui Mazăre.

Fostul primar al Constanței este acuzat de abuz în serviciu în formă continuată (nouă acte materiale), fiind acuzat că a aprobat vânzarea prin negociere directă a unor terenuri aparținând domeniului privat al municipalității, deși legea îl obliga să organizeze licitații publice.

Magistrații au apreciat că DNA Constanța a încălcat principiul specialității reglementat de dreptul intern (Legea 302/2004), care precizează că nicio persoană predată nu poate fi urmărită sau judecată pentru orice alt fapt anterior predării, altul decât cel pentru care a motivat extrădarea. Mazăre ar trebui să semneze că e de acord cu noile acuzații. Documentul ar urma să fie trimis în Madagascar.

Excepțiile de la această regulă apar atunci când: statul care a predat persoana o consimte, în urma unei cereri ale statului român, însoțită de un proces verbal care consemnează declarațiile persoanei extrădate sau atunci când, după eliberare, persoana extrădată nu a părăsit în termen de 45 de zile teritoriul României (sau a revenit în țară).

Ministerului Justiției din Madagascar: Noua extrădarea trebuie stabilită într-o ședință la care să ia parte și inculpatul

„Am luat act de cererea Dvs, ca Ministerul Justiției malgaș să prezinte poziția sa cu privire la renunțarea la regula specialității referitor la dosarul menționat anterior.

Mai întâi este important de subliniat că referitor la articolele 109, 110 și 111 din legea privind cooperarea internațională în materie penală, extrădarea susnumitului ar fi trebuit să fie judecată într-o ședință dedicată extrădării. Prin urmare a avut loc un viciu de procedură, procedura de extrădare rămânând nulă, cu toate consecințele de drept.

De altfel, principiul specialității este unul din principiile de drept al extrădării: interzice ca extrădatul să fie urmărit sau pedepsit pentru o infracțiune anterioară predării, alta decât cea care a motivat extrădarea.

Acest principiu constituie în același timp o protecție a persoanei extrădate, în special atunci când consimte la predarea sa autorităților statului solicitant, și o garanție, pentru statul solicitat, a efectivității motivelor prin care își poate rezerva dreptul de a refuza predarea, în special, pentru Madagascar, refuzul de a preda o persoană urmărită pentru infracțiuni cu caracter politic.

Ministerul Justiției malgaș nu poate admite cererea dumneavoastră de extindere a consimțământului la judecarea domnului Mazăre Radu Ștefan pentru un dosar aflat pe rol sau unul viitor. De asemenea, din descrierea procedurii reiese că domnul Mazăre Radu Ștefan nu și-a dat acordul.

În plus, acesta s-a prevalat de statutul său de solicitant de azil sub protecția Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru refugiați iar infracțiunile pentru care statul Dvs solicită ca justiția malgașă să facă derogare de la principiul specialității nu sunt clare și nu ne garantează faptul că nu este vorba de infracțiuni cu caracter politic”, se arată în răspunsul autorităților din Republica Madagascar.

DNA Constanța ar fi interpretat eronat răspunsul autorităților din Madagascar

Instanța a mai stabilit că Direcția Națională Anticorupție a dat un sens eronat precizărilor autorităților malgașe, susținând că ”procedura de extindere a consimțământului la extrădare la care ar trebui să dea curs nu este reglementată în legislația statului malgaș”.

În fapt, arată, judecătorii, nu există nicio referire în răspunsul Ministerului Justiției din Republica Madagascar la reglementări legate de extindere a consimțământului de extrădare pentru alte fapte, ci la procedura existentă și reglementată a acestei proceduri.

Mai mult, arată judecătorii, tocmai procurorul de caz a fost cel care a invocat principiul specializării atunci când avocații lui Mazăre au încercat să aducă o serie de probe la dosar de urmărire penală. ”Astfel, inculpatul a fost asistat de avocați aleși, iar aceștia nu au putut să-și exercite dreptul la apărare, în cauză”, au mai arătat judecătorii, în motivarea deciziei.

Radu Mazăre ar putea scăpa oficial de acuzații pe 20 septembrie

Hotărârea Curții de Apel Constanța, prin care a fost constatată nulitatea relativă a actelor procedurale și a mijloacelor de probă administrate începând cu 3 iulie 2019, în cazul Radu Mazăre, a fost luată la sfârșitul lunii iunie, urmând ca pe 20 septembrie judecătorii să decidă, pe baza solicitării DNA, dacă procesul împotriva fostului primar va mai continua sau nu.

Radu Mazăre se află, în prezent, în penitenciar, fiind condamnat la 9 ani de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale din stațiunea Mamaia. În februarie 2022, fostul edil a mai primit 5 ani de detenție pentru luare de mită și conflict de interese, în dosarul Polaris.

- Advertisement -spot_img

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri