1.4 C
Constanța
vineri, 14 februarie 2025

Nasoală, scurtă, dar liberă și fără bugetari

spot_img

Trebuie citit

Este o prejudecată larg răspîndită că la stat sînt foarte mulți angajați.

Ea este întîlnită îndeosebi în rîndul persoanelor cu o agendă politică bine definită, care folosesc acest discurs pe post de propagandă anti-stat, pentru a obține un cîștig retoric, de cele mai multe ori electoral.

Însă această gîndire e foarte des prezentă și în rîndul persoanelor bine intenționate, care nu au nici un cîștig din a vehicula acest stereotip. Cu excepția celui emoțional, evident. A inflamării virtuoase. A indignării și resentimentului la adresa behemotului administrativ. (…)

Mama lor de bugetari, cum sug ei sîngele poporului. Cum nu sînt ei buni de nimic. Cum cheltuie banii produși cu atîta sudoare de către privații exploatați de către birocrația nemiloasă. (…)

Da, așa e. Birocrație. Da, așa e. Relația dintre întreprinzători și stat nu este una fericită. Da, așa este. Există multe alte state unde birocrația necesară întemeierii și funcționării unei firme este mult mai simplă și mai prietenoasă.

Însă în rest, nimic adevărat. Un falș de proporții monumentale. Să vă dau cifre.

La stat lucrează ceva sub 1,3 milioane de români. Cifra mai exactă, în jur de 1,260,000.

Dintre aceștia, cei mai mulți sînt în sistemul de educație. Aproape 350 de mii. Următorii pe listă, cei din sistemul de sănătate. Aproape 250 de mii.

Laolaltă, cei din educație și sănătate reprezintă aproape jumătate (47%) din totalul celor angajați la stat.

Mai avem 125 mii la Interne, polițiști, jandarmi, milițieni, ce-or fi ei pe-acolo. La armată încă 75 mii.

În total, aproape două treimi (63%) dintre angajații la stat fac parte din aceste patru categorii profesionale, profesori, medici, milițieni, militari. Pe care zău nu știu dacă chiar vreți să le concediați așa de repede, să scăpați de aceste “lipitori neproductive”, oricît de împotriva statului ați fi voi în ideologia voastră.

Evident că, implicit, toată furia și resentimentul celor care vociferează împotriva “bugetarilor inutili” este de fapt la adresa celor din afara acestor patru categorii profesionale: profesori, medici, polițiști, militari. (…)

Vreți spitale private? Doar private? Ce-o să vă mai placă… Uitați-vă la sistemele sanitare din Statele Unite sau din Anglia, să vedeți ce bine e acolo. Ai bani, trăiești. N-ai bani, mori. O societate foarte foarte eficientă, dar care convertește totul în bani. Inclusiv viețile umane. Sînt sigur că vă doriți o asemenea societate, cripto-fasciștii mei tefeliști.

Același lucru despre polițiști. Vreți o societate fără instituții de ordine publică? Vreți să privatizați poliția? Excelent. Au mai fost vremuri de-astea. Se numesc Evul Mediu. O să vă placă.

Stai, că n-am terminat. Vreți o țară fără militari? Excelent. Tocmai aveți un război la granițe. Tocmai vă miorlăiți de frica rușilor care o să ne invadeze. Haide, libertarienii mei, dați militarii afară. Și faceți voi armate private. De-abia aștept să vă văd cum vă descurcați.

Stereotipul și furia la adresa bugetarilor sînt imense. Toți rostogolesc ochii în cap indignați. Există trei mari stereotipuri vi s-au înfipt în cap mai rău ca vîrful de săgeată.

Mirel PALADA

Întregul articol, AICI.

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri