Mesajul E.S. David Saranga cu privire la declarațiile Primarului Constanței despre rolul mareșalului Ion Antonescu în istorie:
„Am aflat cu stupoare și dezamăgire despre afirmațiile recente ale Primarului Constanței, domnul Vergil Chițac, referitoare la ”rolul jucat de mareşalul Ion Antonescu în istoria României”. Doresc să subliniez că din partea comunității științifice nu există nicio incertitudine cu privire la responsabilitatea lui Ion Antonescu în uciderea evreilor din România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În 1946, Ion Antonescu a fost anchetat și găsit vinovat pentru crime de război de către Tribunalul Poporului. Din păcate, astfel de declarații minimalizează suferința victimelor Pogromului de la Iași, ale celor din ”trenurile morții” și a ale celor deportate din Bucovina și Basarabia în Transnistria. Tot acestea pun la îndoială o realitate crudă și nedreaptă.
În acest context, îl invit pe domnul Vergil Chițac să viziteze Yad Vashem, Muzeul Victimelor Holocaustului de la Ierusalim, pentru o cunoaștere aprofundată a atrocităților comise la ordinul lui Ion Antonescu împotriva evreilor din România.
Criminalii Holocaustului, dar și cei care sunt simpatizanți ai mareșalului Ion Antonescu, ai Mișcării Legionare, ori cei care instigă la ură nu trebuie tolerați în societate.”