Am aflat de curând ca orașul nostru are o nouă stemă!?
Cum este posibil ca în anul 2025, într-o Românie care pretinde că își respectă trecutul și valorile, să asistăm la scoaterea sfinților împărați de pe stema orașului Constanța?! Ne-am trezit cu zeița Fortuna în locul Sfintei Împărătese Elena.
Ne uităm în jurul nostru.
Atena își păstrează pe stemă simbolurile zeitei Atena, pentru că își respectă trecutul antic.
• 
Roma păstrează cu mândrie inițialele SPQR și referințele la Imperiul Roman.
• 
Constantinopolul de odinioară, azi Istanbul, încă păstrează urmele simbolice ale Bizanțului în arhitectură și cultură.
• 
Tbilisi (Georgia) își pune pe stemă Sf. Gheorghe – protectorul național, fără frică de simboluri religioase.
• 
Toledo sau Granada își păstrează pe steme însemne regale și creștine, chiar dacă au trecut prin regimuri seculare.
Dar noi, în Constanța – orașul unui sfânt împărat –, ne rușinăm de propriii noștri fondatori?
Constanța nu este un oraș oarecare. Este vatra vechiului Tomis, cetate creștină din primele veacuri, locul unde Sfântul Apostol Andrei a adus lumina Evangheliei în Dobrogea. Este orașul care poartă numele fiului împăratului Constantin cel Mare, întemeietorul primei lumi creștine, apărător al credinței și protector al Bisericii.
A scoate chipurile împăraților bizantini de pe stemă înseamnă a ne smulge rădăcinile proprii. Este un act de dezicere de istorie, o auto-mutilare identitară. De parcă ne-am rușina cu moștenirea noastră creștină, romană, imperială. De parcă am vrea să ne reîncepem istoria de la zero, într-o memorie amputată și fără chip.
Cu ce temei? În numele căror “valori europene”? Când o să înțelegem că nu putem construi viitorul călcând în picioare trecutul?
Acesta nu este un simplu detaliu grafic. Este un simbol. Iar simbolurile sunt ultima redută a sufletului unui popor. Dacă renunțăm și la ele, ce ne mai rămâne?
