Când nemulțumirile explodează, orașul rămâne fără transport

Trebuie citit

Constanța a fost pusă pe pauză de un singur lucru invizibil: „prețul pe km”, care nu a venit la timp.

Știți cum se ajunge la colaps într-un serviciu public de transport? Nu cu un scandal. Ci cu un mecanism banal care, voit sau nu, a întârziat: auditul tehnico-economic din care rezultă costul/km (adică baza pentru compensație/subvenție și pentru bugetare corectă a CT BUS).

Efectul imediat al auditul întârziat = finanțarea „oarbă” a CT Bus.

Când auditul care stabilește costul real/km întârzie bugetarea se face în orb, „din pix” sau pe estimări vechi, iar compensația CT BUS de la bugetul local poate ieși sub nivelul real. Așa că orice creștere de costuri (salarii, mentenanță, combustibil) lovește direct în drepturile recurente.

Efectele resimțite de angajații CT BUS? Exact ce vedem acum: tensiune socială, nemulțumire, încredere prăbușită în managementul propriu, în Primărie și în consiliul local; serviciu instabil. Iar când nemulțumirile explodează, orașul rămâne fără transport.

Vinovații? Nu țapii ispășitori, ci cei care aveau pârghia pentru a nu se ajunge aici:

1. Primăria, care a întârziat aprobate un an auditul, contractarea sa (a inițiat licitația în iunie, deși auditul trebuia să fie gata în martie), a întârziat aplicarea concluziilor auditului în compensație/buget.

2. Consiliul de administrație și directorii CT BUS, dacă au întârziat furnizarea datelor necesare pentru efectuarea auditului, dar și să semnalizeze oficial riscul de subfinanțare înainte să devină conflict. Care nu au făcut nicio presiune ca lucrurile să se întâmple la timp.

3. Auditorul contractat, dacă nu a livrat în termen.

Ca să înțelegeți de ce cer salariații demisia directorilor.

Există soluții? Bineînțeles!

Mai întâi de toate, identificarea și sancționarea vinovaților! Altfel situația se poate repeta!

Și tocmai pentru a nu „viziona” din nou același film, până la 15 martie 2026: audit recepționat și preț/km aprobat de consiliul local, iar dacă nu este gata (ceea ce ar fi dovada incompetenței absolute) indexare provizorie (pe indicatori obiectivi), cu regularizare după audit. Altfel, iar se aprinde fitilul.

Întrebarea mea e simplă: cine își asumă, negru pe alb, calendarul auditului și aplicarea sa în timp util?

Transportul public stabil, predictibil, performant nu e despre PR. E despre mecanisme.

Felicia OVANESIAN

Textele din Metropola Constanța sunt publicate cu acordul EXPLICIT al semnatarilor

Articole similare

CURENT ELECTRIC APROAPE GRATIS!spot_img
CURENT ELECTRIC APROAPE GRATIS!spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Ultimele stiri