Deputatul Lungoci, despre EFICIENȚA MĂSURILOR PSD DE PLAFONARE A PREȚURILOR LA ENERGIE ȘI DE LIMITARE A ADAOSULUI LA ALIMENTE

Trebuie citit

Studiile economice independente confirmă eficiența măsurilor promovate de PSD în Guvern împotriva speculei la energiei și la alimente. Deși coșul de consum este simțitor mai mare față de anul 2020, dacă Guvernul nu ar fi intervenit cu măsurile PSD, astăzi facturile la gazele naturale ar fi fost mai mult decât duble, iar cele la energie electrică mai mult decât triple, iar efectul neplafonării adaosului comercial la alimente ar fi costat fiecare familie în medie cu cel puțin peste 150 de lei în plus în fiecare lună. În total, în lipsa măsurilor PSD, o familie obișnuită din România ar fi plătit în medie cu 1.118 lei în plus în fiecare lună, respectiv peste 13.400 de lei anual.

Acest valori medii ar putea fi însă mult mai mari la familiile cu venituri mici, unde alimentele de bază și energia au o pondere semnificativ mai mare în coșul de consum!
Este evident că inflația a avut variații după introducerea acestor măsuri, însă ea a coborât la o singură cifră, iar variațiile au fost mult mai mici decât înainte, ceea ce ne arată că Guvernul a reușit să oprească specula care s-a manifestat în piața de energie și în cea a alimentelor.
Sunt două elemente care trebuie reținute aici:”
În privința plafonării prețurilor la energie – măsura a protejat semnificativ puterea de cumpărare a românilor, dar în același timp a salvat și economia națională și firmele românești.
În privința limitării adaosului la alimente – măsura i-a sprijinit în special pe cei cu venituri mici și medii, iar cel mai important e că nu s-a înregistrat penurie la nicio categorie de produse, iar fermierii români nu au fost afectați de această măsură.
Iar pentru cei care acuză că prin adoptarea acestor măsuri ale PSD, Guvernul ar fi intervenit cu bocancii în economie, să se uite pe datele Eurostat, unde vor constata că în România doar 14% din prețurile incluse coșul indicilor de consum sunt reglementate, ceea ce ne plasează zona mediei UE. Spre deosebire de noi, în Elveția 27,5% din prețurile de consum sunt reglementate, în Olanda 21%, în Germania 17%, în Franța 16,6%.

Deputat Lucian LUNGOCI

Articole similare

CURENT ELECTRIC APROAPE GRATIS!spot_img
CURENT ELECTRIC APROAPE GRATIS!spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Ultimele stiri