În Sala Ovală a Instituției Prefectului Constanța avut loc astăzi Adunarea Generală
de Constituire a Asociației “Organizaţia de Management al Destinaţiei Judeţul Constanţa”
(OMD – Județul Constanța).
Alături de reprezentantul Consiliului Județean Constanța, doamna Monica Cristina
Caterinici, Director Executiv al Direcției de Turism și Coordonarea Instituțiilor de Cultură
Subordonate, la eveniment au fost prezenți, în calitate de membri fondatori ai OMD – Județul
Constanța, domnul Ghindici Iancu, reprezentant al Organizației de Management al
Destinației Mamaia-Constanța și doamna Ruxandra Serescu, director general al Camerei de
Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța.
Pe ordinea de zi s-a aflat adoptarea unor decizii importante pentru buna
funcționare a acestei structuri, precum și pentru atingerea obiectivelor pentru care a fost
înființată.
Astfel, în cadrul ședinței a fost aprobat sediul social a Asociației, a fost aleasă
componența nominală a Consiliului Director al acestei structuri, fiind stabilit, totodată,
cuantumul cotizației anuale a asociației.
În urma dezbaterii tuturor propunerilor prezentate în cadrul Adunării Generale a
Acționarilor și a voturilor exprimate, au fost adoptate următoarele:
Asociația “Organizaţia de Management al Destinaţiei Judeţul Constanţa” își va
desfășura activitatea la sediul social din Str. Nicolae Titulescu Nr. 32, Constanța, iar în ceea
ce privește valoarea cotizației anuale, a fost stabilit un buget de minim 500.000 de lei.
De asemenea, membrii Consiliului Director, care vor coordona activitatea
asociației pentru o perioadă de patru ani, sunt următorii:
- Președinte: Enache Bucovală;
- Prim-vicepreședinte: George Fuduli;
- Vicepreședinte: Vadim Corneliu Ruse;
- Vicepreședinte: Florin Cârstocea;
- Secretar: George Măndilă.
- Cenzor: Beatrice Carolina Florea.
În vederea îndeplinirii unor formalități legale pentru buna funcționare a asociației,
precum și pentru relaționarea cu entitățile partenere ale acestui proiect, au fost
2
împuternicite următoarele persoane: doamna Oana Popa Șerbu, în relația cu Ministerul
Antreprenoriatului și Turismului, în vederea obținerii Avizului ca Organizație de
Management al Destinației; doamna Viviana Mirică, de profesie consilier juridic, în
relația cu Judecătoria Constanța, în vederea înscrierii Asociației în Registrul Asociațiilor
și Fundațiilor.
Scopul Asociației “Organizaţia de Management al Destinaţiei Judeţul Constanţa” este
acela de a crea cadrul favorabil în gestionarea dezvoltării turismului și a serviciilor în
județul nostru. Odata cu definitivarea tuturor aspectelor legale ce țin de înființarea acestei
structuri asociative, OMD Județul Constanța va deveni funcțional și va oferi oportunități
reale pentru a pune în valoare potențialul turistic al județului Constanța.





