Puțină lume mai știe cine a fost Ion Aurel Stoica. Autor al „Neosocial-Democrația – Social-democrația modernă sau o schiță asupra temeiului speranței în România”, practic părintele acestei doctrine la noi, Stoica a fost ministru al Agriculturii și vicepremier în guvernul Roman și senator în legislatura 1992-1996, ales în județul Iași pe listele FSN.
Dar, mai notabil, a fost PRIMUL politician român post-decembrist care și-a dat demisia de onoare din funcție. Gestul a luat pe toți prin surpindere, pentru că exercițiul demisiei – mai ales de onoare, nu de rușine, ca cel al ministrului Apărării, Moșteanu… – nu prea există! L-a mai repetat tot pe la începuturile democrației noastre „originale” și Traian Băsescu (tot când era ministru) dar nici asta lumea nu mai ține minte.
Și așa penurie a fost zeci de ani, în materie de onoare. De curând, câteva demisii pe plan local – și, cea mai recentă, prea proaspătă, nedocumentată încă, a ministrului Educației – au atras atenția. Motivele au fost diverse. Fie cerute insistent de noii lideri de partid de la guvernare (PSD și PNL), fie din scârbă și dezgust pentru manevrele făcute pe tărâmul „justiției” și poliției politice, ele s-au înghesuit într-un interval de timp scurt, în prag de sărbători sau – pentru ateiști – la final de an.
Alții, cu obrazul mai gros, ca directorii CTBus, ministra Mediului și primarul Chițac, n-au făcut-o și, foarte probabil, ultimii doi, nici n-o vor face. Nici n-au de ce – nimeni nu-i deranjează cu adevărat. Prima, deranjată doar de formă de către Grindeanu și PSD, al doilea – ar fi trebuit de către cetățenii Constanței, complet blazați și cu gândul la porc și la Crăciun, încă de prin februarie-martie…
Astăzi, în fața primăriei, e organizat un protest legal (adică cu autorizație) împotriva primarului Chițac, a stării orașului și a felului în care e administrat. Vor fi prezenți cel mai probabil trei speriați și o pală de vânt rece. Pentru că – hei! – mai sunt de făcut cârnații, sarmalele, cozonacii și salata de boeuf… cu piept de pui.
Și, uite-așa, nimeni n-are timp să facă coliva administrației Chițac și, pe cale de consecință, a Constanței.




