1.4 C
Constanța
vineri, 6 decembrie 2024

Se scrie istorie la Constanța. Vergil Chițac a ieșit în oraș!?

spot_img

Trebuie citit

Iată că, după doi ani și jumătate de când se află în fruntea administrației locale, edilul s-a decis să coboare printre muritori să vadă și el de ce s-or plânge constănțenii de prestația sa. Glumim! Se apropie alegerile.

”Vizita de lucru a primarului municipiului Constanța, Vergil Chițac, a continuat ieri pe bulevardul 1 Mai – Șoseaua Mangaliei unde reprezentanții societății contractate pentru execuția lucrărilor au fost întrebați de stadiul lucrărilor.

Primarul Vergil Chițac le-a cerut reprezentanților societății care execută lucrările să remedieze situația de fapt: „Primăvara asta nu mai trebuie să fie pârloagă pe aici. Curățați, aduceți pământ vegetal, gazonați pentru că este dezolant. Acolo unde lucrările au prins contur puneți spațiu verde ca să schimbe înfățișarea“.”, se arată în comunicatul de presă.

Cu alte cuvinte, Vergil Chițac habar nu avea care este stadiul lucrărilor, așa că i-a întrebat pe muncitori care e treaba și ce se întâmplă pe acolo.

Evident, contraamiralul a simțit nevoia să dea și o serie de indicații prețioase, probabil pentru că oamenii ăia n-aveau nici cea mai vagă idee despre ce trebuie să facă mai departe. Convins că și-a făcut datoria de primar, Chițac s-a urcat în mașină, alături de alaiul de fotografi, și s-a oprit pe Ștefan cel Mare. Tot în vizită de lucru, nu la plimbare, să se consemneze!

Aici nu le-a mai dat indicații muncitorilor că nu erau. Dar ne-a explicat că sunt întârzieri grave din cauza lucrărilor RAJA.

”Lucrările sunt realizate în proporție de 40%. Întârzierile au fost datorate lucrărilor de reabilitare a reţelelor de apă și canalizare efectuate de către RAJA S.A în cadrul unui proiect major finanţat din fonduri europene și a lucrărilor de reparaţie a reţelelor de transport și distribuţie termică si reabilitare canale termice, proiect finanţat din bugetul local și fonduri europene.”

Declarația vine în contradicție cu ceea ce a spus citymanagerul Felicia Ovanesian într-o conferință de presă. Aceasta a anunțat că constructorul nu și-a respectat contractul, că nu se lucrează pe Ștefan cel Mare și că există riscul să se piardă fondurile europene pentru acest proiect, din cauza antreprenorului.

Mai mult, Aurel Presură, directorul RAJA, a declarat pe 8 septembrie 2022 că lucrările companiei pe strada Ștefan cel Mare s-au terminat încă din luna iulie a anului trecut.

Nu știm exact cum a reușit să descopere toate astea de la Eforie și din birou, dar e important că le-a văzut la timp că dacă nu era dânsul se prăbușeau trotuarele alea cu noi și nu ne mai salva nimeni.

Mulțumim din inimă!

Întregul articol, AICI.

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri